Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:02 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultima decendentă a familiei Mureșianu s-a stins din viață. Care este legătura cu redactarea versurilor Imnului Deşteaptă-te, Române

ro

20 Feb, 2018 21:07 2249 Marime text
Ultima decendentă a familiei Mureșianu, Lucia Hortenzia Otilia Victoria Bunaciu, director onorific al Muzeului Casa Mureșenilor Brașov s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani.  
 
Potrivit unui mesaj postat de Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Lucia Bunaciu a fost fiica Luciei și a lui Iulian Bene și a fost căsătorită cu Ioan Bunaciu.
 

”Ultima descendentă a familiei Mureșianu care locuia la Brașov, Lucia Bunaciu a fost strănepoata academicianului Iacob Mureșianu (1812-1887) și nepoata compozitorului Iacob Mureșianu (1857-1917). A absolvit Institutul Pedagogic al Academiei Comerciale din Braşov şi Facultatea de Drept din Sibiu. În anul 2005, cu ocazia aniversării a 135 de ani de la înfiinţarea Despărţământului braşovean, Lucia Bunaciu a fost numită membru de onoare al ASTREI. Dumnezeu s-o odihnească în pace!


Înmormântarea va avea loc miercuri, 21 februarie 2018, ora 11.30, în cimitirul bisericii Sf. Treime.” – se mai arată în mesajul postat pe Facebook de Muzeul Casa Mureșenilor Brașov.

Familia Mureşenilor, „responsabilă" pentru supravieţuirea primului ziar românesc din Transilvania şi pentru redactarea versurilor Imnului Deşteaptă-te, Române, conform adevarul.ro. 

 

”Eram foarte tânără, abia terrninasem clasele primare, sau poate prima clasă de liceu când, într-o vară la Braşov, unehiul meu Aurel A. Mureşianu mi-a arătat un fel de caiet, spunându-mi că era una din revistele în care publica şi el şi m-a sfătuit să o răsfoiesc şi să-i spun apoi ce m-a interesat să citesc. Era revista braşoveană Ţara Bârsei.
 
Privind coperta cenuşie pe care apărea titlul care mi-a trezit oarecum interesul căci învăţasem la şcoală de multe ţări, dar de Ţara Bârsei nu auzisem am rămas oarecum nemulţumită, mai ales că eu cunoșteam doar revistele vârstei mele "Dimineaţa copiilor" şi "Universul copiilor", care aveau un format mult mai mare, coperţi colorate, povestiri minunate şi personaje fermecătoare.
 
Tot Aurel A. Mureşianu mi-a explicat termenul de "Ţară' cu înţelesul de ţinut, regiune (Ţara de Sus, Tara de Jos, Ţara Crişurilor, Tara Bârsei etc.) care are un specific geografice, istoric,sau cultural. M-am simţit mândră că mi-a dat să citesc o asemenea REVISTĂ, mai ales când l-arn însoţit la redacţia unde ducea articolul și unde erau câţiva domni foarte eleganţi şi amabili, care o cunoşteau şi pe mama şi dintre care m-a impresionat în mod deosebit unul, nu prin ţinuta sa ci prin numele de botez de care nu mai auzisem, domnul Axente Banciu, directorul revistei.
 
Mai apoi, crescând, această revistă prestigioasă mi-a însoţitanii fiindu-mi folositoare la şcoală.


 
A venit războiul, şi apoi ne-a invadat Uniunea Sovietică ( și răufăcătorul ei comunism), care a făcut să dispară tot ce a fost bun în ţara noastră, şi aşa a dispărut şi ŢARA BÂRSEI.
 
Au trecut mulți zeci de ani și după minunata, din păcate uitata noastră revoluţie din 1989, vărul rneu, Mircea Gherman, s-a zbătut să reînvie tradiţia şi a scos un prim număr din Revista TARA BÂRSEI, serie nouă, prezentând-o publicului cititor cu un "Cuvânt înainte" semnat de el. Numai că o dată eu plecarea lui dintre noi a încetat apariţia revistei, oprită la numărul 1.
 
În amintirea lui Aurel A. Mureșianu şi a lui Mircea Gherman, scriu eu de această dată "Cuvântul înainte". Conducerea şi prestigiosul colectiv aI Muzeului Mernorial Casa Mureşenilor au reuşit să reînvie tradiţia acestei reviste brașovene, şi să înnoade legătura cu trecutul, urmând ca de acum înainte ŢARA BARSEI să apară cu regularitate, cu un drum luminos în cultura noastră. Să fie într-un ceas bun!
Lucia Bunaciu (n. 1923) este nepoata compozitorului lacob Mureşianu Jr. (1857-1917) şi strănepoata publicistului laeob Mureşianu (1812-1887),” – se arată în Cuvântul Înainte din revista Țara Bârsei semnat de Lucia Bunaciu.

Sursa foto: Facebook/Muzeul Casa Muresenilor Brasov
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii