Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:13 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea lui Adrian Hornea, şeful Centrului de antrenament al scafandrilor de intervenţie (documente)

ro

06 Apr, 2015 00:00 3889 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă, în continuare, declaraţiile de avere şi de interese ale şefilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“.
 
Pe data de 19 octombrie 2010, Adrian Hornea, actualul şef al Centrului de antrenament al scafandrilor de intervenție, nota, în declaraţia de avere, că nu are terenuri sau case. Menţiona, în schimb, un autoturism Daewoo Cielo (fabricat în anul 2000), precum şi un credit, contractat, în anul 2008, de la BCR, în valoare de 6.000 de euro, scadent în 2013. Adrian Hornea a mai consemnat în declaraţia de avere suma de 33.000 de lei, reprezentând salariul anual încasat de la ISU „Dobrogea“, în timp ce soţia sa, tehnician la C.N.E. Cernavodă, a primit 39.000 de lei.
 
Pe data de 18 aprilie 2011, Adrian Hornea a specificat în declaraţia de avere faptul că, în anul precedent, şi-a cumpărat un apartament în Constanţa. Mai departe, şeful Centrului de antrenament al scafandrilor de intervenție a mai menţionat autoturismul Daewoo, dar şi venitul anual salarial, de 50.049 de lei.
 
Pe data de 11 aprilie 2012, Adrian Hornea a trecut în declaraţia de avere apartamentul, maşina, precum şi suma de 50.795 de lei, reprezentând venitul anual salarial.
 
La 16 aprilie 2014, Hornea a declarat că deţine, din 2013, un apartament, în cartierul Compozitorilor, în suprafaţă de 63 de metri pătraţi, dobândit prim programul Prima Casă. Comandantul Centrului de antrenament al scafandrilor de intervenție din ISU „Dobrogea“ deţine, cel puţin conform ultimelor consemnări, autoturismul Daewoo Cielo, iar în luna iunie 2013, şi-a vândut garsoniera cu 16.500 de euro, persoana către care s-a înstrăinat bunul fiind „Adrian Rădulescu“. Tot în 2013, Adrian Hornea a luat de la Banca Transilvania suma de 35.000 de euro, scadenţa fiind stabilită pentru anul 2034. în secţiunea destinată veniturilor din salarii, Adrian Hornea nu a trecut nicio sumă.
 
Conform propriilor declaraţii, şeful Centrului de antrenament al scafandrilor de intervenție din ISU „Dobrogea“ nu are interese.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii