Averea şi interesele consilierului local de la Medgidia Nedret Bechiş, cunoscut în arhiva CNSAS drept „Alexandru Cristian“ (documente)
Averea şi interesele consilierului local de la Medgidia Nedret Bechiş, cunoscut în arhiva CNSAS drept „Alexandru
02 Mar, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
6838
Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului trecut. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
Începând cu data de 27 februarie, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile şi interesele aleşilor locali de la Medgidia. După ce aţi putut afla informaţii privind averea şi interesele primarului, respectiv ale viceprimarului municipiului, continuăm seria de materiale cu prezentarea declaraţiilor de avere şi de interese ale consilierilor locali, în ordine alfabetică.
Consilierul local Nedret Bechiş a candidat în anul 2012 pentru fotoliul de primar al municipiului Medgidia din partea UDTTMR, clasându-se pe al şaselea loc în topul preferinţelor alegătorilor. Potrivit declaraţiei de avere depuse în acel an, acesta deţine trei terenuri intravilane: unul la Medgidia, din 2000, de 543,628 de metri pătraţi, cumpărat în 2000, altul la Constanţa, zona Compozitorilor, de 500 mp, cumpărat în 2005, iar din 2006, un teren tot de 500 de mp, achiziţionat la Agigea. Acestora li se adaugă două case construite la Medgidia în 2002 şi în 2011 şi un apartament cumpărat la Constanţa în 2001.
Nedret Bechiş nu declară bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă sau de cult, colecţii de artă, numismatică, obiecte de patrimoniu sau altele asemenea a căror valoare însumată să depăşească 5.000 de euro.
În 2012 declara că are, din anul 2000, un depozit bancar cu o valoare de 300.000 de lei. În anul fiscal anterior depunerii declaraţiei de avere, Nedret Bechiş a încasat, ca director al Beira Cons SRL, un salariu de 13.000 de lei, iar soţia sa, ca profesor la Şcoala „Lucian Grigorescu“, un salariu de 16.800 de lei.
În declaraţia de interese din 2012, acesta menţiona că este asociat cu 90 de părţi sociale la Beira Cons SRL (valoarea părţilor sociale - 1.620 de lei) şi în BNF Edil Cons SRL (valoarea părţilor sociale - 180 de lei). De altfel, el declara că este administratorul celor două firme, de la Beira Cons având beneficii de 875.632 de lei, iar de la BNF Edil Cons - 48.276 de lei. Nu mai puţin important, menţiona calitatea de membru al UDTTMR.
În anul 2015, acesta a depus o declaraţie de avere şi o declaraţie de avere rectificativă, întrucât a vândut unul dintre imobilele deţinute. Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, consilierul local deţine aceleaşi terenuri ca şi în 2012. Are însă, din 2013, o casă de vacanţă la Agigea, iar la 3 iunie 2015 a vândut, pentru suma de 263.790 de lei, casa de la Medgidia pe care o avea din 2011. Depozitul bancar a scăzut între timp la 106.000 de lei, de la 300.000 de lei.
În ceea ce priveşte veniturile, Nedret Bechiş a încasat, ca director al Beira Cons, un salariu de 14.450 de lei, la care se adaugă indemnizaţia de consilier local, de 8.096 de lei. Soţia sa, profesor la şcoala menţionată, a încasat un salariu anual de 35.700 de lei. Veniturile sunt completate cu suma de 17.000 de lei, provenită din chirie, rectificată apoi în 6.000 de lei. În declaraţia de interese, acesta a menţionat că este asociat şi administrator la aceleaşi firme, neremunerat de această dată, lipsind şi menţiuni privind apartenenţa politică.
La o simplă căutare pe Internet, aflăm că Nedret Bechiş, fost candidat la Primăria Medgidia, „este titular al dosarului fond reţea nr. R368236 (cotă CNSAS)“. Potrivit datelor de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Nedret Bechiş, „fiind student la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole Bucureşti, anul III, grupa 14, a fost recrutat la data de 29.05.1981, pentru încadrarea informativă a unui coleg de facultate. A semnat un angajament, preluând numele conspirativ «Alexandru Cristian». A fost abandonat din reţea la data de 11.10.1985“, se arată în adeverinţa eliberată de CNSAS înainte de alegerile locale din 2012, precizându-se totodată că „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii“.
Potrivit licitatiapublica.ro, Beira Cons, firmă la care acesta este asociat şi administrator, a avut, până în anul 2010, mai multe contracte adjudecate cu Primăria Medgidia, Primăria Siliştea, Primăria Murfatlar şi Primăria Mihail Kogălniceanu, cele mai multe fiind însă încheiate cu Primăria Medgidia.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii