Averea și interesele lui Mihalache Neamțu, primarul comunei Rasova, din județul Constanța (DOCUMENTE)
Averea și interesele lui Mihalache Neamțu, primarul comunei Rasova, din județul Constanța (DOCUMENTE)
04 Sep, 2023 11:14
ZIUA de Constanta
2937
Marime text
- Potrivit declarației de avere completată la data de 7 iunie 2023, familia edilului deține, din 2008, un teren agricol, în Rasova, în suprafață de 5000 mp., iar din 2004 are în posesie un alt teren agricol, de 150 de hectare, situat tot în Rasova.
- Din 2019, familia primarului din Rasova deține un teren intravilan, în Cochirleni, în suprafață de 18.978 mp., dar și spații comerciale/de producție tot în Cochirleni, în suprafață de 1456 mp.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Mihalache Neamțu, primarul comunei Rasova, din județul Constanța.
Potrivit declarației de avere completată la data de 7 iunie 2023, familia edilului deține, din 2008, un teren agricol, în Rasova, în suprafață de 5000 mp., iar din 2004 are în posesie un alt teren agricol, de 150 de hectare, situat tot în Rasova.
Din 2019, familia primarului din Rasova deține un teren intravilan, în Cochirleni, în suprafață de 18.978 mp., dar și spații comerciale/de producție tot în Cochirleni, în suprafață de 1456 mp.
Tot în declarația de avere mai este consemnat un auto marca Peugeot (fabricat în 2010), și active financiare în valoare totală de 110,124 de lei.
Cât privește datoriile, edilul a menționat că în 2022 a luat de la BCR suma de 254.000 de lei, cu scandența în 2023.
Salariul încasat de la primărie a fost de 65.712 lei, în timp ce soția sa a încasat 43.809 de lei de la Agro Madalina SRL, Rasova, dar și o arendă de 126.287 de lei.
Edilul a mai încasat 63.957 de lei de pe urma exploatării „terenurilor și vânzare animale sau produse de origine animală“ dar și o subvenție de 88109 de lei.
În declarația de interese, completată la data de 7 iunie 2023, edilul a menționat că este membru al Filialei de Pescuit și Vânătoare Iepurașul - Constanța (25 părți sociale).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Averea și interesele lui George Ionașcu, primarul din Mircea Vodă, județul Constanța! (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii