Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:23 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea și interesele lui Mihale Andrei-Nicușor, președintele CA-ului de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENTE)

ro

17 Nov, 2024 17:00 146 Marime text
  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Mihale Andrei-Nicușor, președinte în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Medgidia din județul Constanța
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Mihale Andrei-Nicușor, președinte în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Medgidia din județul Constanța.
 
Ultima declarație de avere a fost depusă pe 24 mai 2024. Mihale Andrei-Nicușor a menționat că deține alături de Coman Camelia Elena un teren intravilan în Medgidia, în suprafață de 484 mp. Cota parte a lui Mihale Andrei-Nicușor este de 50%. Terenul a fost cumpărat în anul 2022.
 
Pe numele său figurează și un apartament în Medgidia, în suprafață de 83 mp. Președintele CA-ului Spitalului din Medgidia a achiziționat locuința în 2017.
 
Salariul pe care l-a menționat a fost de 72.833 de lei, obținut în calitatea de consilier superior. Aceasta este singura sursă de venit precizată în declarația de avere.
 
În declarație de interese, depusă tot în 24 mai 2024, Mihale Andrei-Nicușor nu a făcut mențiuni.
 
Aceeași situație este regăsită și în declarația de interese din anul 2023, depusă pe 23 mai.
 

În ceea ce privește declarația de avere din urmă cu un an, acolo Mihale Andrei-Nicușor a trecut un venit salarial de 67.000 de lei.
 
În secțiunea „Documente" pot fi consultate declarațiile de avere și de interese ale lui Mihale Andrei-Nicușor.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


 
Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii