Averea și interesele Veronicăi Antone, șef serviciu la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța (DOCUMENTE)
Averea și interesele Veronicăi Antone, șef serviciu la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța
15 May, 2023 12:37
ZIUA de Constanta
1531
Marime text
- Veronica Daniela Antone, șef serviciu la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, a precizat că are calitatea de acționar unic al SC Rom Dulce Fruct SRL, cu sediul social în Dâmbovița, și președinte al Asociației Scutul Cinegetic – Constanța.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Veronicăi Daniela Antone, șef serviciu la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Potrivit declarației de avere completate aproape de finele lunii iulie 2022, Veronica Daniela Antone deține, în Constanța, din 2012, un apartament în suprafață de 67 mp, bun dobândit în baza unui contract de vânzare cumpărare, dar și un auto marca Dacia, model Sandero, fabricat în 2017.
Tot potrivit celor consemnate în ultima declarație de avere, Veronica Daniela Antone are, la Ing Bank, un depozit bancar în valoare de 35.000 de lei, iar în privința veniturilor a consemnat că a încasat de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii (șef secție Microrezervație), 54.065 de lei.
În declarația de interese, Veronica Daniela Antone, șef serviciu la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, a precizat că are calitatea de acționar unic al SC Rom Dulce Fruct SRL, cu sediul social în Dâmbovița, și președinte al Asociației Scutul Cinegetic - Constanța.
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 15 mai 2023, SC Rom Dulce Fruct SRL a fost fondată în 2018, se ocupă de prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor și se află în dizolvare judiciară, cf art.237 din Legea nr. 31/1990/inactivă fiscal.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Veronicăi Daniela Antone, șef serviciu la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
Mirela Minea, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii