Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:52 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea şi interesele vicepreşedintelui Judecătoriei Constanţa, Alina Gabriela Jurubiţă (documente)

ro

22 Apr, 2016 00:00 5112 Marime text


Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului trecut. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Începând cu data de 7 aprilie, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile şi interesele preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor de judecată din municipiu. Astăzi, vorbim despre vicepreşedintele Judecătoriei Constanţa, magistratul Alina Gabriela Jurubiţă.
 
Conform celei mai recente declaraţii de avere, din data de 5 iunie 2015, Alina Gabriela Jurubiţă deţine jumătate dintr-o casă din comuna Bodeşti, sat Bodeştii de Jos, judeţul Neamţ, dobândită în 2005, prin succesiune. În declaraţia de avere a magistratului este trecut şi un apartament de 20,7 mp, în Năvodari, pe numele lui George Jurubiţă, dobândit în anul 2005, prin cumpărare. Judecătoarea mai deţine împreună cu acesta un apartament de 77 mp, în Năvodari, dobândit în 2014, prin cumpărare, precum şi o casă şi teren („casă în s. construit de 70 mp şi teren în s. de 240 mp“), dobândite în 2014, prin cumpărare. Alina Gabriela Jurubiţă mai deţine un autoturism Dacia Logan, fabricat în 2007, dobândit prin cumpărare.
 
În ceea ce priveşte datoriile, Alina Gabriela Jurubiţă are un credit la Banca Transilvania, în valoare de 35.000 de lei, contractat în 2012, scadent în 2020, un credit la Raiffeisen Bank, în valoare de 164.580 de lei, contractat în 2014, scadent în 2044, şi un credit la Banca Transilvania, în valoare de 45.000 de lei, contractat în 2014, scadent în 2019.
 
La capitolul venituri, magistratul Alina Gabriela Jurubiţă menţiona că, în anul fiscal anterior depunerii declaraţiei de avere, a încasat, pentru activitatea de judecător-vicepreşedinte, 71.882 de lei, de la Tribunalul Constanţa. Judecătoarea a mai trecut în declaraţia de avere şi alocaţia copiilor, în valoare de 1.008 lei. 
 
Potrivit propriei declaraţii, vicepreşedintele Judecătoriei Constanţa, Alina Gabriela Jurubiţă, nu are interese.
 
În secţiunea „Documente“ pot fi citite integral cele două declaraţii la care facem referire.

 
Emilia Cezara CREŢU este masterand la Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii