Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:01 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cât a câştigat un inspector din cadrul ISCTR în anul 2016. Iată declaraţia de avere a lui Niculae Ardeleanu! (document)

ro

20 Aug, 2018 00:00 3095 Marime text
Niculae Ardeleanu este inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului Teritorial 2 - Brăila din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR). Conform declaraţiei de avere depuse la data de 31 mai 2017, inspectorul are un salariu modest, iar în ceea ce priveşte proprietăţile, acesta deţine doar strictul necesar.
 
Ardeleanu deţine un teren agricol primit moştenire în anul 2017, în judeţul Brăila, alături de alte rude, suprafaţa totală fiind de 9 hectare. De asemenea, acesta mai deţine o locuinţă de 111 metri pătraţi, moştenită, tot din anul 2014, în aceeaşi localitate. Inspectorul conduce un Ford Mondeo, fabricat în anul 2008.
 
Potrivit documentului depus, inspectorul a avut un venit de 2.099 de lei. El şi soţia sa nu au credite, conturi curente sau depozite bancare.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţia de avere a inspectorului ISCTR Niculae Ardeleanu. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii