Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:13 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce avere şi ce interese are Liliana Piscanu, şef serviciu în cadrul Prefecturii Constanţa (documente)

ro

30 Apr, 2015 00:00 4715 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Lilianei Piscanu, şef serviciu în cadrul Prefecturii Constanţa. Potrivit declaraţiei de avere din 2012, Piscanu deţinea un teren intravilan în localitatea Ovidiu, în suprafaţă de 394 mp, dobândit prin vânzare în 2006, şi un teren agricol de 1.000 mp, în comuna 23 August, dobândit prin cumpărare în 2007. Acestora li se adaugă două apartamente în Constanţa şi o casă de locuit în Ovidiu. Unul dintre apartamente şi casa sunt dobândite prin cumpărare, iar un apartament, prin moştenire.

În ceea ce priveşte bunurile mobile, în declaraţia Lilianei Piscanu figura un autoturism BMW dobândit în leasing. Liliana Piscanu nu avea conturi şi depozite bancare, nici plasamente şi investiţii directe. În declaraţia din 2012 figurau însă datorii: un credit de 41.000 CHF, contractat în 2006 şi scadent în 2026, şi unul de 24.000 de euro, contractat în 2008 şi scadent în 2028.

În ceea ce priveşte veniturile, în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere din 2013, Liliana Piscanu a obţinut, ca şef serviciu în cadrul Prefecturii Constanţa, prin salariu şi norma de hrană, un venit de 38.601 lei. Acestuia i se adaugă un venit obţinut din cedarea folosinţei bunurilor. Este vorba despre închirierea unuia dintre apartamente, contra sumei de 1.200 (moneda nu e menţionată).
Conform declaraţiei de interese din acelaşi an, Piscanu era membru al Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Public (SNFP).

În declaraţia din 2013 regăsim aceleaşi bunuri: terenurile, apartamentele, casa şi maşina. Ceea ce trebuie remarcat în declaraţia din 2013 e faptul că acel credit contractat în 2006 s-a transformat din credit în CHF în credit în EURO, scadent nu în 2026, ci în 2027. Valoarea creditului contractat în 2008 nu mai este de 24.000, ci de 28.421 de euro. Veniturile salariale ale Lilianei Piscanu cresc la 45.996 de lei. În schimb, venitul obţinut alături de soţul său prin cedarea folosinţei de bunuri rămâne de 1.200. Nici de data aceasta, moneda nu e specificată.
În 2013, interesele Lilianei Piscanu sunt aceleaşi ca în 2012: membru SNFP.

Noutăţile din 2014 

În declaraţia de avere completată în iunie 2014 se poate constata că unul dintre apartamentele şefului de serviciu din Prefectura Constanţa a „dispărut“. Acesta a fost înstrăinat pe 2 decembrie 2013 unui anume Iulian Florin Baju, contra sumei de 40.000 de euro. O altă noutate constă în achiziţionarea unui autoturism Skoda.
Stadiul creditelor bancare este următorul: unul de 28.421 de euro, scadent în 2028, şi unul de 40.000 de lei, scadent în 2017. Acesta din urmă a fost contractat în 2013.
Salariul Lilianei Piscanu la Prefectura Constanţa a ajuns la 45.073 de lei, iar venitul obţinut prin închirierea unui apartament, la 2.500 (nici acum moneda nu e precizată).
Aşa cum reiese din declaraţia de interese din 2014, Liliana Piscanu nu mai e membru de sindicat.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii