Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:26 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce avere şi ce interese are subprefectul Ersun Anefi, fost angajat al Gărzii Financiare (documente)

ro

28 Apr, 2015 00:00 4953 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţiile de avere şi de interese ale subprefectului judeţului Constanţa, Ersun Anefi, numit în această funcţie cu susţinerea UDTTMR. Conform declaraţiei de avere din 2011, Ersun Anefi, la vremea aceea comisar asistent la Garda Financiară - Secţia Constanţa, deţinea un teren intravilan de 380 mp, în Eforie Sud, teren dobândit prin cumpărare, în 2005. Reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa avea, de asemenea, un apartament de 60 mp dobândit în 2007, prin cumpărare, situat în municipiul Constanţa. În ceea ce priveşte bunurile mobile, în declaraţia de avere din 2011 figurau un autoturism Audi, un Opel şi un Fiat. În anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere din 2011, Ersun Anefi vânduse un autovehicul unui anume Luigi Nicolae Ionescu, pentru suma de 4.750 de euro. La acel moment, Anefi nu avea plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, nici conturi şi depozite bancare, dar nici datorii.

În ceea ce priveşte veniturile, Anefi câştigase, în anul fiscal anterior completării acestei declaraţii de avere, 23.046 de lei ca salariat al Gărzii Financiare Constanţa.
Potrivit declaraţiei de interese din 2011, Ersun Anefi era membru în Sindicatul SNFP.

În declaraţia de avere din 2013 a actualului subprefect al judeţului Constanţa regăsim terenul intravilan din Eforie Sud, apartamentul din Constanţa dar, ca noutate, apare o casă de locuit de 80 mp, dobândită în 2011, în urma unei donaţii. În loc de autoturismul Opel, apare însă un Fiat. Al doilea Fiat. Tot aici regăsim şi autoturismul Audi mai sus menţionat.
Tot ca noutate, în declaraţia de avere din 2013 a lui Ersun Anefi apare un depozit bancar de 6.500 de euro, deschis în 2012, la Volksbank.
În ceea ce priveşte veniturile, spre deosebire de momentul 2011, în declaraţia de avere apar trei salarii: unul de 2.000 de lei de la ANOFM, unul de 20.000 de lei de la Garda Financiară, şi unul de 15.000 de lei de la RAJA SA Constanţa, realizat de soţia sa.

Acestora li se adaugă un venit obţinut din cedarea folosinţei bunurilor: 5.700 de lei de pe urma închirierii apartamentului său din Constanţa.
Potrivit declaraţiei de interese completate în 2013, actualul subprefect de Constanţa nu avea niciun interes.

În declaraţia de avere din 2014 completată de Ersun Anefi apar terenul din Eforie Sud, apartamentul şi casa din Constanţa. De asemenea, sunt menţionate cele două autoturisme Fiat, dar şi Audi-ul. Aici figurează însă şi autoturismul Opel, vândut către un anume Melat Anefi, pe 20 ianuarie 2014, contra sumei de 4.000 de euro.

Depozitul bancar de la Volksbank a ajuns, între timp, la 10.100 de euro.

La rubrica „Venituri“ figurează salariul de 2.000 de lei de la ANOFM, salariul de 20.000 de lei de la Garda Financiară şi salariul de 18.000 de lei de la RAJA, al soţiei sale. Nu mai puţin important, aici figurează două sume obţinute din cedarea folosinţei bunurilor: 4.500 de lei şi 2.400 de lei, obţinuţi în baza unor contracte de închiriere a apartamentului său.
Conform declaraţiei de interese din 2014, actualul subprefect al judeţului Constanţa este membru al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii