Consecvența unui consilier municipal Marioara Cojoc se luptă cu datoriile bancare (document)
Consecvența unui consilier municipal: Marioara Cojoc se luptă cu datoriile bancare (document)
04 Jan, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
5230
Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului fiscal 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
Constinuăm și-n acest an să vă prezentăm care este zestrea celor pe care, în vara anului 2012, constănțenii i-au ales să le reprezinte interesele în cadrul Consiliului Local Municipal. Astfel, următorul pe lista CLM Constanța este social-democrata Marioara Cojoc.
După ce, în toamna anului 2008, Marioara Cojoc a ratat intrarea în Parlamentul României, în 2012, pe lista USL pentru CLM Constanța, a avut un loc eligibil ceea ce i-a asigurat obținerea mandatului de consilier municipal. De remarcat este faptul că, o analiză a declarațiilor de avere depuse în anii 2014 și 2015 confirmă faptul că nu au apărut modificări în ”zestrea” acesteia. Cojoc deține un apartament și un autoturism Suzuki Jinny fabricat în anul 2009. Nici la capitolul datorii nu apar fluctuații. Ea este cosemnatarul unui împrumut de 79.591,54 euro ce va trebui lichidat în anul 2030, iar la acesta se adaugă un alt debit de 24.000 euro, contract scadent în 2033, dar și unul în valoare de 16.119,59 lei sumă ce va trebui restituită integral în anul 2017. Așadar, unica problemă a alesului municipal o reprezintă datoriile către bănci pe care le are de achitat.
Singura modificare în averea consilierului municipal PSD Marioara Cojoc apare la veniturile încasate. Dacă în anul fiscal 2013 veniturile acesteia au fost de 31.946 lei net, un an mai târziu a ajuns la 36.347 lei net.
Un an mai târziu, în 2015, Marioara Cojoc a rămas doar membru în Consiliul Național al organizației de femei a PSD și responsabil Departamentul Județean și Municipal PSD Constanța menținând relația cu ISD.
În altă ordine de idei, consilierul social-democrat este membru în consilii de administrație ale unor unități de învățământ preuniversitar din municipiul Constanța șișia păstrat calitatea de membru fondator al Asociației ”Femeia schimbă lumea”.
Constinuăm și-n acest an să vă prezentăm care este zestrea celor pe care, în vara anului 2012, constănțenii i-au ales să le reprezinte interesele în cadrul Consiliului Local Municipal. Astfel, următorul pe lista CLM Constanța este social-democrata Marioara Cojoc.
După ce, în toamna anului 2008, Marioara Cojoc a ratat intrarea în Parlamentul României, în 2012, pe lista USL pentru CLM Constanța, a avut un loc eligibil ceea ce i-a asigurat obținerea mandatului de consilier municipal. De remarcat este faptul că, o analiză a declarațiilor de avere depuse în anii 2014 și 2015 confirmă faptul că nu au apărut modificări în ”zestrea” acesteia. Cojoc deține un apartament și un autoturism Suzuki Jinny fabricat în anul 2009. Nici la capitolul datorii nu apar fluctuații. Ea este cosemnatarul unui împrumut de 79.591,54 euro ce va trebui lichidat în anul 2030, iar la acesta se adaugă un alt debit de 24.000 euro, contract scadent în 2033, dar și unul în valoare de 16.119,59 lei sumă ce va trebui restituită integral în anul 2017. Așadar, unica problemă a alesului municipal o reprezintă datoriile către bănci pe care le are de achitat.
Singura modificare în averea consilierului municipal PSD Marioara Cojoc apare la veniturile încasate. Dacă în anul fiscal 2013 veniturile acesteia au fost de 31.946 lei net, un an mai târziu a ajuns la 36.347 lei net.
„Interese“…mai puține
Anul trecut ”interesele” politice consilierului Marioara Cojoc s-au redus comparative cu anul 2014. Astfel, în 2014 se pare că avea o activitate politică mult mai intense având în vedere că figura în mai multe structure ale PSD. Concret, ea era membru în Comitetul Executiv al organizației județene de femei PSD Constanța, în Biroul Municipal al PSD Constanța și în Consiliul Națonal al organizației de femei PSD. De asemenea, în 2014 Marioara Cojoc era și vicepreședinte al organizației municipal de femei a PSD Constanța și responsabil Departamentul Județean și Municipal PSD Constanța menținând relația cu ISD, toate aceste funcții fiind, desigur, neretribuite.Un an mai târziu, în 2015, Marioara Cojoc a rămas doar membru în Consiliul Național al organizației de femei a PSD și responsabil Departamentul Județean și Municipal PSD Constanța menținând relația cu ISD.
În altă ordine de idei, consilierul social-democrat este membru în consilii de administrație ale unor unități de învățământ preuniversitar din municipiul Constanța șișia păstrat calitatea de membru fondator al Asociației ”Femeia schimbă lumea”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Daniel 04 Jan, 2016 02:13 Sa fim seriosi. Cum are sa plateasca asta 100000 de euro pina in 2033 cand salariul ei este de 36347 lei ( aprox 8000 euro pe an). Ea nu are si alte cheltuieli ? ( impozitr. mancare, utilitati, coafor, masina, imbracaminte, etc...) Eu nu pot intelege cum o banca poate sa-i dea atata banet imprumut doar pentru faptul ca este consiliera CLM Constanta din partea PSD