Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:38 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ce avere debutează în CJ Constanţa Petre Adrian Bereş (PSD), asociat în două firme (document)

ro

23 Aug, 2016 00:00 4450 Marime text

 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Scrutinul din 5 iunie a adus modificări în structura Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), unii dintre aleşi fiind la prima experienţă de acest gen. A trecut ceva timp de la constituirea CJC (22 iunie anul curent), iar la această dată pe site-ul instituţiei sunt postate, în sfârşit, toate declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale consilierilor judeţeni. Printre noile apariţii în CJC se numără şi consilierul judeţean PSD Petre Adrian Bereş.
 
Noua apariţie în CJC este proprietarul unui apartament în municipiul Medgidia şi are de lichidat în acest an un credit bancar de 13.216 lei. Veniturile consilierului judeţean PSD Petre Adrian Bereş în anul fiscal precedent s-au ridicat la numai 16.989 de lei.
 
Dacă declaraţia de avere a consilierului judeţean PSD este săracă în informaţii, în declaraţia de interese mai găsim câte ceva. Aşa aflăm că acesta este asociat în două firme, SC Paniroturk SRL Medgidia şi SC Paniroturk AG Partener SRL Medgidia, valoarea totală a părţilor sociale şi/sau a acţiunilor deţinute fiind de 5.410 lei. În rest, Petre Adrian Bereş se dedică vieţii de partid, fiind membru în Biroul Permanent al organizaţiei PSD Medgidia.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului judeţean.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii