Cum s-a modificat, în 2015, venitul inspectorului DJST Constanţa Dumitriţa Jigoreanu (document)
Cum s-a modificat, în 2015, venitul inspectorului DJST Constanţa Dumitriţa Jigoreanu (document)
16 Jan, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2483
Marime text

Dumitriţa Jigoreanu, inspector clasa I, grad principal, la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, şi-a depus declaraţia de avere şi pe cea de interese aferente anului 2015 pe 8 mai 2016. Angajatul DJST Constanţa a menţionat în document un apartament şi un autoturism, datele fiind aceleaşi ca pe 2014. Locuinţa se află în Constanţa, are suprafaţa de 54 de metri pătraţi şi a fost dobândită în anul 1987, prin cumpărare. Coproprietari sunt Dumitriţa Jigoreanu şi Eugen Jigoreanu (soţul acesteia), cota-parte fiind 1/2. Autoturismul, o Skoda Octavia Tour, are anul de fabricaţie 2008 şi a fost achiziţionat prin cumpărare.
La rubrica „venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, sunt trecute următoarele sume, ca venituri anuale încasate: 17.593 de lei brut - salariul Dumitriţei Jigoreanu de la DJST Constanţa (Serviciul Contabilitate); 4.000 de lire - sumă încasată de Eugen Jigoreanu de la Nedcom Shipping pentru „reparaţii navale“. În declaraţia de pe anul 2014 au fost declarate valorile: 17.463 de lei brut - salariul Dumitriţei Jigoreanu de la DJST Constanţa; 3.000 de dolari şi 2.000 de lire - sume încasate de Eugen Jigoreanu de la Nedcom Shipping pentru „reparaţii navale“; 450 de lei - sumă primită de Dumitriţa Jigoreanu de la DJST Constanţa, ca „premiere activitate sportivă“.
Nici pe 2014, nici pe 2015, inspectorul DJST nu a declarat interese.
Sursa foto: google maps
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese pe anul 2015 ale inspectorului DJST Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii