Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:04 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Daniel Turcu, de la PMP, are de rambursat în 2018 un credit. Nu deţine bunuri, dar de când a devenit consilier i-au crescut veniturile! (documente)

ro

26 Jun, 2018 00:00 4055 Marime text

În ediţia de astăzi vă prezentăm averea şi interesele consilierului judeţean Daniel Turcu, cel care, în anul 2016, la începutul mandatului, era acţionar fără beneficii materiale. Nu deţinea proprietăţi, nici depozite bancare. Evident, nici locuinţă (probabil locuieşte cu părinţii).
 
De la o firmă de brokeraj ridica un venit anual de 1.876 de lei (153 de lei lunar); banii, teoretic, nu i-ar fi ajuns nici pentru gumă de mestecat, cu atât mai puţin să trăiască.
 
Între timp, situaţia s-a mai schimbat, de când încasează indemnizaţia de ales judeţean. În schimb, din declaraţia de interese aferentă anului candidaturii reieşea faptul că Turcu era asociat la şase SRL-uri, la unul dintre ele fiind asociat unic. Cea mai mare valoare a părţilor sociale deţinute era de 79.900 de lei, iar cea mai mică, de 60 de lei. De asemenea, Turcu avea şi calitatea de administrator în cinci dintre SRL-uri, însă valoarea beneficiilor declarate era inexistentă.
 
Cu asemenea „performanţe“ manageriale, era normal să nu-i impresioneze pe năvodăreni. A pierdut alegerile pentru Primăria Năvodari, dar s-a instalat confortabil într-un fotoliu de consilier judeţean.
 
Nici în zilele noastre Daniel Turcu nu are casă, maşină, terenuri sau depozite bancare şi nici bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.

Potrivit declaraţiei de interese, numele lui Turcu apare legat de şase societăţi comerciale: SC Smart Interim SRL, SC Denim Line Vinyl SRL, SC Century Solutions Box SRL, SC Sixth June SRL, SC Za Urban Express SRL şi SC Freya Insur Broker de Asigurare-Reasigurare SRL. Exceptând ultima firmă, în toate celelalte este şi administrator şi asociat, iar în SC Sixth June SRL este asociat unic. Valoarea părţilor sociale deţinute totalizează 80.440 de lei. Nu în ultimul rând, Daniel Turcu menţionează în ultima declaraţie de avere calitatea de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PMP Constanţa.
 
La capitolul venituri, în ultimul an fiscal, respectiv anul 2017, Turcu a avut venituri de 2.594 de lei, reprezentând „salarii“ de la firma de brokeraj, 9.101 lei, reprezentând dividende de la aceeaşi companie, 9.732 de lei din indemnizaţia de consilier judeţean şi 518 lei - încasaţi din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie ai Spitalului de Pneumoftiziologie Constanţa. Anul acesta, Turcu are de rambursat şi creditul contractat în urmă cu zece ani.
 
Precizăm că Turcu a pierdut recent pentru a doua oară posibilitatea să-şi mai întregească veniturile, după ce colegii săi consilieri au decis să nu-l susţină pentru calitatea de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a judeţului. De acolo ar fi încasat lunar cel puţin 1.000 de lei.


 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului judeţean PMP Daniel Turcu. 
 
Citeşte şi:
 
„Lauda de sine nu miroase-a bine“ Consilierul judeţean Daniel Turcu şi-a depus raportul de activitate (document)
 

Opt pentru Năvodari Paradoxul candidaţilor - cu bani şi funcţii, dar fără locuinţă sau şomeri şi bogaţi! (documente)

În 2017 a încasat prima pensie şi a vândut terenuri moştenite de la socri Consilierul judeţean (PNL Constanţa) Gheorghe Lămureanu, om de afaceri pe banii nevestei?! (documente)

Aleşii judeţeni Ionela Lockman, Ion Marinescu şi Gheorghe Lămureanu şi-au depus rapoartele de activitate (documente)

Împătimit al distracţiilor şi vacanţelor exotice şi mai puţin al administraţiei, Sorin Mocianu, consilier judeţean PNL, avere neschimbată de la începutul mandatului - o casă şi o remorcă! (documente)

Declaraţii de avere Ce o recomandă pe Sabrina de la PSD Constanţa - o moştenire?! Consilierul judeţean deţine şi o agenţie de turism (documente)

Fiul administratorului Cimitirului Central Oficial, trăieşte doar din indemnizaţia de consilier judeţean, deşi conduce o maşină de lux şi a reuşit să economisească bani frumoşi. Ce ascunde Cosmin Rareş Drăghici (PSD)? (documente)

Averea şi interesele consilierului judeţean PSD Nicoleta Bercaru A dat chix în afaceri, dar a luat-o de la capăt. Deţine patru autoturisme şi trăieşte „pe credit“ (documente)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii