Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:18 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie de avere - Adina Albu Şefa Biroului de Consultanţă Legală din cadrul CN APMC deţine două autoturisme (document)

ro

29 Jul, 2017 00:00 2297 Marime text
Adina Albu, şefa Biroului de Consultanţă Legală din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC), deţine, aşa cum reiese din declaraţia de avere completată în mai 2017, două autoturisme: unul marca Ford Focus, fabricat în 2009 şi dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, iar celălalt, marca KIA Sportage, fabricat în 2016 şi dobândit prin aceeaşi procedură.
 
Aceasta nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică sau obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. Nu are nici conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii sau forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv carduri de credit, ale căror sume totale să depăşească 5.000 de euro.
 
În ultimul an nu a obţinut servicii, cadouri sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală să depăşească 500 de euro.
 
În 2016, Adina Albu a încasat venituri în valoare de 53.004 (unitate monetară neprecizată), de la CN APM SA Constanţa, iar soţul ei a obţinut 51.636 (unitate monetară neprecizată), de la aceeaşi companie. La veniturile familiei s-au adăugat alocaţiile copiilor, în valoare de 2.056 de lei. În declaraţia de interese nu sunt menţiuni.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale Adinei Albu, şefa Biroului de Consultanţă Legală din cadrul CN APM SA Constanţa.
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii