Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:02 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarație de avere – Adrian Orzea, comisar la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

ro

25 Apr, 2020 00:00 3277 Marime text

Adrian Orzea este comisar la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța și a depus declarațiile de avere și de interese la data de 14 mai 2019.
Conform declarației de avere, nu are terenuri în posesie. Are două apartamente, unul achiziționat în 2010, în suprafață de 80 mp, iar al doilea cumpărat în 2000, având 40 mp. Mai are un autoturism marca Audi A4, fabricat în anul 2006.

Nu are conturi bancare sau carduri emise de unități bancare și nici nu are datorii sau credite contractate.
Ca venituri, a declarat suma de 35.768 lei de la CJPC Constanța, în timp ce soția a avut un venit de 43.740 lei de la locul de muncă.
Potrivit declarației de intere, este membru în cadrul Sindicatului Forța Legii.

În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţia de avere şi declaraţia de interese ale lui Adrian Orzea.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.


Citește și


Declarație de avere – Laurenția Niță, comisar la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

Declarație de avere – Ovidiu Mihai, comisar la Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

Declarație de avere – Dumitru Mardare, comisar la Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

Declarație de avere – Costel Manea, comisar la Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanța (documente)

Declarație de avere – Gheorghe Ene, comisar la Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanța (documente)


Declarație de avere – Camelia Bogdan, comisar la Comisariatul Județean Protecția Consumatorilor Constanța (documente)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii