Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:24 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarație de avere - Daniel Răzvan Jarnea, economist la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (document)

ro

20 Jan, 2020 00:00 4700 Marime text

Daniel Răzvan Jarnea este economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. El şi-a depus declaraţia de avere şi declaraţia de interese la data de 10 iunie 2019.


Conform declaraţiei de avere, deţine un apartament de 52 mp în Constanţa, achiziţionat în 2010, prin programul Prima Casă. De asemenea, mai are un autoturism Mini One, fabricat în 2012.


Are două credite, unul deschis în 2010 la Banca Românească, prin programul Prima Casă, scadent în 2040, în valoare de 62.000 de euro, iar celălalt, un credit de nevoi personale, contractat în 2016, la BRD, în valoare de 7.000 de euro, scadent în 2021. De la CN APM Constanţa a primit un salariu de 79.148 de lei.


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.


În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale lui Daniel Răzvan Jarnea.



Citeşte şi:

Declaraţie de avere - Iancu Hagi, economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Luciana Izabel Mocanu, şef birou litigii şi negocieri contencioase la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Mădălin Alexandru Crăciun, director comercial la CN APM Constanţa (document)


Declaraţii de avere – Irina Beşcucă-Iacob, şef serviciu financiar la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Narcisa Rotaru, economist la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Nicolae Dan Tivilichi, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Gabriela Murgeanu, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Daniel Adrian Naftali, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Bogdan Pascu, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Florin Laurenţiu Chirilă, şef serviciu la CN APM Constanţa (document)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii