Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:00 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie de avere Marian Rîşnoveanu, fostul sef al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa (documente)

ro

26 Apr, 2021 00:00 3606 Marime text
  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale fostului șef al Comisariatului Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu, Marian Rîşnoveanu.


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.


În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Marian Rîşnoveanu, fostul sef al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa.


Potrivit documentelor oficiale, în declarația de avere completată la data de 15 mai 2020, Marian Rîşnoveanu a declarat că deține, în calitate de șef al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa, două terenuri. Primul, în suprafață de 2,5 hectare, extravilan, se află în localitatea Casimcea, județul Tulcea, și a fost dobândit în anul 2006, prin contract de vânzare cumparare. Cel de al doilea teren, de 337 de metri pătrați, se află în intravilanul localității Ovidiu, județul Constanța, și a fost dobândit în anul 2018, prin partaj succesoral.


Din anul 2020, Marian Rîşnoveanu deține, potrivit propriilor declarații, o casă în localitatea Ovidiu, în suprafață de 150 de metri pătrați.


În privinta datoriilor, Marian Rîşnoveanu a consemnat că în anul 2019 a împrumutat suma de 150.000 de lei, de la un anume Gabriel Zaman, scadența fiind stabilită la data de 24 iulie 2023.



Cât privește salariul anual, Rîşnoveanu a declarat că a încasat 56.666 de lei.


În secțiune destinată veniturilor din activități agricole, fostul șef al Gărzii de Mediu Constanţa a declarat suma de 1742 de lei - arenda de pe urma terenului agricol din Casimcea, Tulcea.


În declarația de interese - document completat tot la data de 15 mai 2020 - Marian Rîşnoveanu a trecut doar că este membru în Sindicatul Național al Gărzii Naționale de Mediu.



În declarația de avere completată la data de 17 mai 2019, Marian Rîşnoveanu a trecut cele două terenuri din județele Tulcea și Constanța, arenda (în valoare de 1742 de lei), salariul anual (44.971 de lei) și darul de nuntă (15.000 de euro).


Mai departe, în declarația de avere completată la data de 17 mai 2018, Marian Rîşnoveanu a consemnat terenul din Tulcea, economii din salarii (40.500 de lei), darul de nuntă și un venit anual de 37.161 de lei.


În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale lui Marian Rîşnoveanu, fostul sef al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa.

PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și

De la poliţist local, la şef al Gărzii de Mediu Constanţa
Marian Rîşnoveanu locuieşte tot cu chirie în ANL-urile lui Mazăre (documente)


Declarații de avere
Ce avere are Steluța Popescu, șeful Gărzii de Mediu Constanța (documente)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii