Declarație de Avere Șerban Dumitru, șef district la CNAIR deține două case și trei autoturisme (DOCUMENTE)
Declarație de Avere: Șerban Dumitru, șef district la CNAIR deține două case și trei autoturisme (DOCUMENTE)
27 Jul, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1969
Marime text
- La rubrica Active Financiare a menționat fondul de investiții de pensie private deschis la Alianz Tiriac pensii Private în anul 2007 în care are suma de 33.130 lei.
- Șerban Dumitru a declarat că este unic acționar în cadrul societății Siberdum COM SRL.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Șerban Dumitru, șef district Brăila la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.
Potrivit declarației de avere completate la data de 7 iunie 2022, Șerban Dumitru deține împreună cu soția, Daniela Dumitru, deține două case de locuit , prima dobândită în 1992 cu suprafața de teren 339,6 mp, și a doua proprietate este din 2011, cu o suprafață de teren de 506 mp.
Șerban Dumitru a precizat că deține trei autoturisme: Opel – an de fabricație 2002, Volkswagen – an de fabricație 2008 și Ford – an de fabricație 2013, toate achiziționate prin contract de vânzare cumpărare.
La rubrica Active Financiare a menționat fondul de investiții de pensie private deschis la Alianz Tiriac pensii Private în anul 2007 în care are suma de 33.130 lei.
Șerban Dumitru a declarat că este unic acționar în cadrul societății Siberdum COM SRL din Brăila, înființată în anul 2003, cu activitate comerț cu amănuntul, punct de lucru permanent în Brăila, strada Codrului 65, doi salariați, cifră de afaceri în 2021 de 376.578 lei și pierdere de 303 lei.
La rubrica Venituri a menționat salariul obținut de la CNAIR în valoare de 63219 lei, arenda pentru cereal obținută de soția sa în valoare de 966 lei, Subvenția în valoare de 3256 lei obținută de la APIA și șomajul soției în valoare de 4544 lei.
În declarația de interese completată în iunie 2022, Șerban Dumitru a menționat calitatea de vicepreședinte în cadrul Sindicatului Național al Drumarilor – România .
În declarația de avere completată în anul 2021 sunt menționate cele două terenuri, cele două locuințe și cele trei autoturisme. Nu este menționat fondul de pensie private.
De asemenea, la rubrica venituri salariul declarat în documentul din 2021 este 49305 lei. Acesta este singurul venit declarat.
În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale lui Șerban Dumitru, șef district la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii