Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:40 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie de avere - Vicenţius Petrescu Şeful Sucursalei de Servicii Port din cadrul CN APMC, cu patru terenuri, o casă şi două apartamente (documente)

ro

13 Jul, 2017 00:00 3052 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Vicenţius Petrescu, şef al Sucursalei de Servicii Port (SSP) din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC), deţine, împreună cu soţia, Daniela Petrescu, în cote-părţi de 50%/50%, aşa cum reiese din declaraţia de avere completată în martie 2017, patru terenuri intravilane. Primul a fost cumpărat în 2001, fiind situat în Constanţa, având suprafaţa de 12 mp, al doilea a fost cumpărat 2007, fiind situat în acelaşi oraş, având o suprafaţă de 114 mp, al treilea a fost achiziţionat în 2009, fiind situat în Chitila, având suprafaţa de 812 mp, iar ultimul, situat în comuna Agigea, a fost achiziţionat în 2011 şi are o suprafaţă de 68 mp.
 
Acesta are, împreună cu soţia, o casă cumpărată în 2007, cu o suprafaţă de 204,6 mp, şi două apartamente: unul cumpărat în 2001, cu o suprafaţă de 27,68 mp, iar cel de-al doilea, cumpărat în 2011, cu o suprafaţă de 96,40 mp. Cele trei imobile sunt deţinute în cote egale de către soţii Petrescu. Precizăm că aceleaşi bunuri imobile au fost menţionate şi în declaraţia de avere completată în anul 2016.
 
Vicenţius Petrescu nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică sau obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro.
 
La rubrica „Active financiare“, completată în declaraţia de avere aferentă anului fiscal 2016, sunt menţionate trei carduri de credit în valoare de: 16.400 de lei, cont deschis în 2009, 10.000 de lei, cont deschis în acelaşi an, şi 28.400 de lei, cont deschis în anul 2012. Mai este precizat un card de salariu deschis în 2005.
La aceeaşi rubrică, în declaraţia de avere completată în anul 2016 au fost amintite, în plus, două conturi curente în valoare de: 97.000 de lei, deschis în 2005 şi, respectiv, 6.000 de lei, deschis în 2005.
 
În ultimii doi ani nu a obţinut servicii, cadouri sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală să depăşească 500 de euro.
 
În 2016, Vicenţius Petrescu a încasat venituri din salarii, în valoare de: 117.218 lei, în calitate de şef al SSP, de la CN APM SA Constanţa, şi 14.356 de lei, în calitate de expert monitorizare, de la Consultanţă Profesională şi Recrutare de Personal SRL Constanţa. Soţia sa, Daniela Petrescu, a câştigat 18.780 de lei, în calitate de consilier psiholog, de la SC Consultanţă Profesională şi Recrutare de Personal SRL Constanţa. De asemenea, Vicenţius Petrescu declară un împrumut acordat în nume personal, în valoare de 34.000 de lei, către SC Naval Depol Expert SRL, împrumut care figurează şi în declaraţia completată în anul anterior.
 

În 2015, acesta a obţinut venituri după cum urmează: 88.000 de lei ca şef al SSP, de la CN APM SA Constanţa, şi 41.167 de lei ca expert monitorizare, de la Asociaţia Donit Braşov. În acelaşi an, soţia sa a câştigat 23.912 lei în calitate de consilier psiholog, de la SC Consultanţă Profesională şi Recrutare de Personal SRL Constanţa, şi 13.354 de lei în calitate de consilier psiholog, de la Asociaţia Tinerilor Pro Natura Braşov.
 
Potrivit declaraţiei de interese completate în anul 2017, el deţine părţi sociale la mai multe companii: 50% părţi sociale în valoare de 100 de lei, în calitate de asociat la SC Consultanţa Profesională şi Recrutare de Personal SRL Constanţa, 90% părţi sociale în valoare de 180 de lei, în calitate de asociat la SC Naval Depol Expert SRL Tulcea, şi 34% părţi sociale evaluate la 68 de lei, în calitate de membru fondator al Asociaţiei Educaţie pentru Toţi Constanţa. Se constată, astfel, o diferenţă: în declaraţia completată în anul 2016, Vicenţius Petrescu menţiona că deţine 95% părţi sociale, în valoare de 190 de lei, în calitate de asociat la SC Naval Depol Expert SRL, comuna Agigea.

Ce spune Registrul Comerţului 

Firma în care Vicenţius Petrescu deţine 50% dintre părţile sociale (SC Consultanţă Profesională şi Recrutare de Personal SRL Constanţa) are ca obiect principal de activitate, conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, „alte forme de învăţământ“. Capitalul subscris, în valoare de 200 de lei, este compus din 20 de părţi sociale. Asociată în societate este şi Cecilia Paloma Rodica Petrescu, născută la 8.03.1957, în localitatea Turda, judeţul Cluj. Aceasta este şi administratorul firmei.
 
Cea de-a doua societate în care deţine părţi sociale, SC Naval Depol Expert SRL Tulcea, desfăşoară activităţi de testări şi analize tehnice. Capitalul subscris, în valoare de 200 de lei, este compus din 20 de părţi sociale.
Asociaţi în societate mai sunt Florin Serghei, născut la 6.05.1985, în Tulcea, şi Matei Serghei, născut la 15.10.1956, tot în Tulcea. Precizăm că Florin Serghei este şi administratorul firmei.
 
În secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale lui Vicenţius Petrescu, şef al Sucursalei de Servicii Port din cadrul CN APM SA Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii