Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:31 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarație de avere Viorel Cristea, șef secție la Secția de Drumuri Naționale Fetești, a menționat un teren, un apartament, o casă și două mașini (DOCUMENTE)

ro

23 Jul, 2022 00:00 2147 Marime text


 

 
  • Viorel Cristea este șef secție la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța - Secția de Drumuri Naționale Fetești.
  • În declaraţia de avere depusă în 2022, Viorel Cristea a înscris un teren intravilan, un apartament, o casă de locuit și două mașini.
  • Angajatul DRDP a menționat și că e membru în Sindicatul Drumarilor „Elie Radu“.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Viorel Cristea, șef secție la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța - Secția de Drumuri Naționale Fetești.
 
În ultima declarație de avere, prezentă pe site-ul instituției și înregistrată pe 7 iunie 2022, Viorel Cristea a menționat că este coproprietar la un teren intravilan, la un apartament și la o casă de locuit.
 
În suprafață de 1.250 de metri pătrați, terenul este la Borcea (județul Călărași), a fost dobândit în anul 2012, prin contract de vânzare - cumpărare, iar coproprietari (cu 1 / 2 cotă-parte) sunt Steluța Cristea și Viorel Cristea.
 
Amplasat la Fetești, apartamentul are suprafața de 52 de metri pătrați, a fost dobândit în 2002, prin contract de vânzare - cumpărare, iar Steluța Cristea și Viorel Cristea sunt coproprietari, cu 1 / 2 cotă-parte fiecare.
 

Casa de locuit e în Borcea, are 150 de metri pătrați suprafață, iar coproprietarii (fiecare cu 1 / 2 cotă parte), Alexandrina Cristea și Viorel Cristea, dețin clădirea din 2012, de când au achiziționat-o prin contract de vânzare - cumpărare.
 
Cele două autoturisme sunt o Dacia Logan cu an de fabricație 2005 și un Renault Megane cu an de fabricație 2008, ambele dobândite prin contract de vânzare - cumpărare.
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Viorel Cristea a înscris venitul său din salariul de la DRDP (șef secție), în sumă de 81.962 lei, și alocația fetiței, de 2.916 lei (de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița.
 
În declarația de interese, angajatul DRDP a menționat că este membru în Sindicatul Drumarilor „Elie Radu“.
 
Pe site-ul oficial al DRDP Constanța sunt prezente declarațiile de avere și de interese începând cu anul fiscal 2014. În acest interval, Viorel Cristea a înscris la categoria venituri următoarele:
  • declarația din 20 iunie 2015 - salarii - 4.564 lei (Viorel Cristea - șef district SDN Fetești), 15.000 lei - Steluța Cristea (soția), ca administrator la SC Fermier Land Fetești; alocațiile a doi copii, de câte 504 lei; venituri din activități agricole - 600 lei (Viorel Cristea - arendă teren agricol, Geta Gogu, Fetești); 
  • declarația din 30 mai 2016 - salarii - 32.138 lei (Viorel Cristea - șef district SDN Fetești), 15.000 lei - Steluța Cristea, ca administrator la SC Fermier Land Fetești; 798 lei (alocație copil); venituri din activități agricole - 500 lei (Viorel Cristea - arendă teren agricol, Geta Gogu, Fetești);
  • declarația din 23 mai 2017 - salarii - 34.114 lei (Viorel Cristea - șef district SDN Fetești), 20.000 lei - Steluța Cristea, ca administrator la SC Fermier Land Fetești; 960 lei (alocație copil); venituri din activități agricole - 600 lei (Viorel Cristea - arendă teren agricol, Geta Gogu, Fetești); 
  • declarația din 21 mai 2018 - salariu - 36.457 lei (Viorel Cristea - șef district SDN Fetești), 960 lei (alocație copil). Pe 15 ianuarie 2018 au fost depuse o declarație de avere și una de interese pentru promovarea în funcția de șef de secție;
  • declarația din 10 mai 2019 - salariu - fără sumă menționată (Viorel Cristea - șef secție SDN Fetești), 1.008 lei (alocație copil); 
  • declarația din 2 iunie 2020 - salariu - 81.124 lei (Viorel Cristea - șef secție SDN Fetești), 1.536 lei (alocație copil);
  • declarația din 18 mai 2021 - salariu - 80.766 lei (Viorel Cristea - șef secție SDN Fetești), 1982 lei (alocație copil).
 

Potrivit confidas.ro, consultat vineri, 22 iulie 2022, SC Fermier Land SRL a fost înființată în anul 2008, adresa fiind în Fetești, județul Călărași. Cod CAEN - „agenții imobiliare“. Bilanțul pe 2015 este: cifră de afaceri - 28.904 lei, pierdere netă - 16.789 lei, angajați - 1.
Fără contracte de achiziții publice, firma apare la Registrul Comerțului ca radiată, potrivit confidas.ro. Asociați (cu câte 50% fiecare) și administratori apar Steluța Cristea și Laurențiu Marius Ioniță.

În declarațiile depuse în anii 2021, 2020, 2019 și 2018, Viorel Cristea nu este membru de sindicat, în vreme ce în declarațiile depuse în 2017, 2016 și 2015 este lider de sindicat SDN Fetești.
 
Totodată, în declarațiile depuse în 2015, 2016 și 2017, este menționat și un teren arabil, la Fetești, de 10.000 de metri pătrați, dobândit prin cumpărare în 2011, coproprietari (cu 1 / 2 cotă-parte) fiind Viorel și Steluța Cristea. În același timp, în documentele depuse în 2015, 2016, 2017, 2018 și 2019 a fost înscrisă o singură mașină, Dacia Logan. De asemenea, în declarațiile depuse în 2015, 2016, 2017 și 2018, coproprietari la casa de locuit apar Viorel Cristea și Florian Cristea.   
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Viorel Cristea.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Declarație de avere
Emil Calița, șef district la Secția de Drumuri Naționale Slobozia, este coproprietar la un apartament și la un teren (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii