Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:05 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere - Ana Grecu, șef centru la Protecția Copilului Constanța (DOCUMENTE)

ro

30 Mar, 2023 00:00 2261 Marime text
 
 
  • În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Anei Grecu, șef centru la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Anei Grecu, șef centru la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
 
Potrivit declarației de avere completate în iunie 2022, Ana Grecu, șef centru la DGASPC Constanța, a consemnat posesia, din 2006, a unui teren intravilan, în Constanța, în suprafață de 5000 mp, cotă parte ½, bun dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, titular fiind consemnat „Grecu-soțul“. De asemenea, Grecu a mai precizat și posesia, din 2020, a unui alt teren intravilan situat în Tulcea, în suprafață de 4.500 mp, cotă parte 1/3, bun dobândit prin moştenire, titularul fiind consemnat „Mocanu“.
 
Tot în declarația de avere a Anei Grecu, șef centru la Protecția Copilului Constanța, sunt menționate două case: una în Tulcea, în suprafață de 72 mp, dobândită în 2020, cotă parte 1/3, dobândită prin moştenire, titular fiind menționat „Mocanu“, iar cealaltă casă în Constanța, dobândită în 2007, cotă parte ½, titular „Grecu“.
 
Familia Grecu mai deține două automobile (o Kia, fabricată în 2009, și o Dacia Logan, fabricată în 2007), dar și o datorie la Banca Transilvania, în valoare de 1.200.000 de lei, cu scadența în 2026.
 
În privința veniturilor, Ana Grecu, șef centru la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, a declarat că a încasat 84.000 de lei, în timp ce soțul a primit 12.000 de lei - pensie.   
 
În declarația de interese, Ana Grecu a consemnat că este membru de sindicat.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Anei Grecu, șef centru la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
 

Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Marina Epure, șef serviciu la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii