Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:51 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Averea și interesele Elenei Bănică, parte din conducerea Primăriei Constanța (DOCUMENTE)

ro

26 Oct, 2023 19:50 1454 Marime text



Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Elenei Bănică, făcând parte din personalul care implementează sau administrează programe ori proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare la Primăria Municipiului Constanța, documente preluate de pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Constanța.


În ultima declarație de avere, depusă pe 20.07.2023, Bănică a menționat că deţine un teren intravilan, dobândit în 2015, prin contract de vânzare-cumpărare, situat în Constanța.  

Conform datelor înscrise în document, aceasta mai deține un apartament și o casă de locuit. Ambele imobile sunt situate în Constanța (apartamentul) și Ovidiu (casa de locuit). Apartamentul, de 70 de metri pătrați a fost dobândit prin contract de donație, iar casa de locuit, de 130 de metri pătrați, prin construcție. 

Aceasta a înscris în declarația de avere și două mașini marca Mazda și Volkswagen Polo, ambele dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește bunuri înstrăinate, Elena Bănică a declarat o mașină, înstrăinată prin contract de vânzare-cumpărare, cu o valoare de 8.500 euro. 

La capitolul datorii, aceasta a declarat un credit la ING Bank, contractat în 2014 și scadent în 2024, în valoare de 23.000 euro. 


La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, aceasta a menţionat venituri din salarii, astfel: 97.049 lei, salariu de la Primăria Constanța, care include majorarea salarială aferentă personalului nominalizat în echipe de proiecte finanțate prin fonduri externe sau din fonduri bugetare și salariul soțului de la Nuclearelectrica SA Cernavodă, în valoare de 121.024 lei și alocația copilului în valoare de 2.887 lei. 

În declarația de interese completată la data de 20.07.2023, Bănică a declarat calitatea sa de membru în cadrul SLASAP.



Despre Nuclearelectrica

Compania Națională „Nuclearelectrica” SA este compania națională românească producătoare de energie electrică, termică și combustibil nuclear care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deținând 82,49% din acțiuni, iar ceilalți acționari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.


Sucursala CNE (CNE) Cernavoda operează două unități nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unități dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear și se află în curs de realizare a unui ciclu integrat de combustibil prin achiziția unei linii de procesare a concentratului de uraniu, în vederea susținerii proiectelor de investiții pe termen lung ale companiei.

Proiectele de investiții ale Nuclearelectrica sunt investiții verzi și vizează securitatea energetică, independența energetică și protecția consumatorilor. Capacitățile de producere a energiei nucleare nu au emisii de CO2, sunt disponibile 24 de ore din 24, 7 zile din 7, au o dependență extrem de redusă de factorul climatic și sunt sigure. Exploatarea Unităților 1 și 2 a evitat eliberarea a 205 milioane de tone de CO2 de la punerea în funcțiune.

În acest context, SN Nuclearelectrica SA are un rol major în susținerea realizării obiectivelor României, contribuind totodată la securitatea energetică regională prin creșterea capacității de producție de energie nucleară a României până în 2030, prin proiecte strategice de investiții estimate la peste 12 miliarde de euro: retehnologizarea Unității 1, punerea în funcțiune a Unităților 3 și 4, dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici, în cooperare cu compania americană NuScale Power. Proiectele de investiții ale Nuclearelectrica vor contribui, cu energie curată, la securitatea energetică a României, la dezvoltarea socio-economică, la dezvoltarea industriei nucleare și la formarea unei noi generații de ingineri, a încheiat sursa citată.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale Elenei Bănică.



Citește și: 

Averea și interesele lui Niculae-Stinga Noni Adrian, sef - Serviciul Programe și Obiective de Interes Public în cadrul Primăriei Municipiului Constanța (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii