Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:41 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Averea și interesele lui Dan Petre Leu. Apartamentul din Eforie Nord, achiziționat de când a devenit arhitect șef al municipiului Constanța (DOCUMENT)

ro

31 Oct, 2023 17:00 2745 Marime text
  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Dan Petre Leu – arhitect șef în cadrul Direcției Generale Urbanism și Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanța
  • Leu a preluat funcția de arhitect șef în Primăria Constanța la sfârșitul anului 2020. A venit la Constanța prin transfer de la primăria Eforie
  • În trecut, Dan Leu a fondat și administrat Arhitectura Plus SRL, alături de Dan Ștefan Dilancea, firmă care în prezent se judecă cu Primăria Constanța
  • Potrivit celei mai recente declarații de avere, Leu deține o casă, un apartament, două terenuri, două motociclete BMW, un autoturism Mercedes Benz an de fabricație 1998 și o ambarcațiune Westerly, an de fabricație 1983
 
 
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Dan Petre Leu – arhitect șef în cadrul Direcției Generale Urbanism și Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanța.

Leu a preluat funcția de arhitect șef în Primăria Constanța la sfârșitul anului 2020. A venit la Constanța prin transfer de la primăria Eforie.
În trecut, Dan Leu a fondat și administrat Arhitectura Plus SRL, alături de Dan Ștefan Dilancea.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, completate în iunie a.c., Leu deține un teren în intravilanul municipiului Constanța de 150 mp dobândit prin donație în 2011, un alt teren la Eforie Nord de 9mp achiziționat în 2021, cel mai probabil o dată cu apartamentul de 41.2 mp în aceeași localitate și o casă în Constanța, de 130 mp dobândită în 2011 tot prin contract de donație.

Arhitectul șef a declarat și două motociclete BMW, un autoturism Mercedes Benz an de fabricație 1998 și o ambarcațiune Westerly, an de fabricație 1983.

În ultimul an fiscal, veniturile lui Dan Leu au fost de 106.300 lei din salariul încasat de la Primăria Constanța.


Arhitectul șef a mai declarat și un credit la o bancă comercială, contractat în 2021 și scadent în 2031 în valoare de 187200 lei.
În declarația de interese, Dan Leu nu a făcut nicio mențiune.

Despre Arhitectura Plus SRL
 
Așa cum menționam ceva mai sus, Leu a înființat în 2005, alături de Dan Ștefan Dilancea compania Arhitectura Plus SRL.

Firma are în prezent sediul în municipiul Constanţa, pe Strada Marc Aureliu, Nr. 15.


În anul 2022, compania a avut o cifră de afaceri de 877.250 lei, profit de 70.553 lei la un număr de 5 angajați.

În prezent, asociaţii firmei sunt Dilancea Ştefan Dan, cu 5% din capitalul social, şi Dilancea Tudora, cu 95% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de activităţi de arhitectură este Dilancea Ştefan Dan.

Menționăm că firma a  înregistrat dosarul nr. 2733/118/2022, pe rolul Curții de Apel Constanța, care are ca obiect anulare act administrativ Dispoziţia nr. 566/17.02.2022.

Dosarul a ajuns pe masa magistraților la data de 29.09.2023, pe secția de de contencios administrativ și fiscal. Obiectul dosarului constă în anulare act administrativ Dispoziţia nr. 566/17.02.2022, fiind în stadiul de recurs.

Părți în dosar sunt SC Arhitectura Plus SRL, în calitate de Recurent Reclamant, primarul municipiului Constanţa, în calitate de Intimat Pârât și municipiul Constanța-prin primar, în calitate de intimat pârât.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, SC Arhitectura Plus SRL a declarat recurs la data de 18.09.2023.

Deocamdată, nu a fost stabilit încă termen în dosar.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
În Secțiunea Document puteți consulta declarațiile de avere și interese completate de Dan Petre Leu.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Declarații de avere Averea și interesele celui mai vechi director din Primăria Constanța. Ani Viorica Merlă – director executiv Direcția Dezvoltare și Fonduri Europene (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii