Declarații de avere Constanța Adrian Nicholas Duțu, membru în Consiliul de Conducere al ANR, a moștenit un teren, un apartament și o casă de locuit (DOCUMENTE)
Declarații de avere Constanța: Adrian Nicholas Duțu, membru în Consiliul de Conducere al ANR, a moștenit un
07 Jan, 2025 10:55
ZIUA de Constanta
433
Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Adrian Nicholas Duțu, membru în Consiliul de Conducere al Autorității Navale Române.
Declarația de avere completată pe 7 iunie 2024 și aferentă anului 2023 arată că Adrian Nicholas Duțu a moștenit alături de Șerban Constantin, Leafu Cornelia, Șerban Floarea, Tudorache Elena și Duțu Carmen Adriana un teren intravilan în anul 2013. Acesta este situat în Corbeanca, județul Ilfov și are o suprafață de 969 mp.
În anul 1998 a mai moștenit alături de Duțu Mihai Cosmin și Duțu Nicolae un apartament de 50 mp în București. În 2013, el, Tudorache Elena, Duțu Carmen Adriana, Șerban Constantin, Leafu Cornelia și Șerban Floarea au moștenit o casă de locuit de 44 mp din localitatea Corbeanca, județul Ilfov.
Duțu Adrian Nicholas are în garaj două mașini. A cumpărat un Peugeot 206 fabricat în anul 2005 și un Fiat fabricat în 2019.
El are două conturi bancare la ING. Unul a fost deschis în 2018 și are un sold egal cu 11.453 lei, iar al doilea a fost deschis în 2021 și are un sold egal cu 1.300 euro.
Venitul obținut de Adrian Nicholas Duțu de la ANR a fost de 19.152 lei. El a primit salariu și de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în cuantum de 65.807 lei.
Soția Carmen Adriana Duțu a obținut un salariu de 60.725 lei de la compania RCS-RDS.
Declarația de interese a fost completată pe 7 iunie 2024 și conform acesteia, Adrian Nicholas Duțu este membru în Sindicatul PROLEX.
Adrian Nicholas Duțu nu este asociat/acționar la nicio societatea comercială.
În secțiunea DOCUMENT puteți consulta integral declarația de avere și cea de interese ale lui Adrian Nicholas Duțu.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Averea și interesele lui Gheorghe Lucian, director la Direcția Juridică din cadrul ANR. Deține trei terenuri în județul Constanța și încă trei în județul Galați (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii