Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:42 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Constanța Averea și interesele consilierului județean din cadrul CJC, Virgil Senopol (DOCUMENTE)

ro

21 Jul, 2024 17:00 1393 Marime text


Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaților celor mai importante instituții publice din județul Constanța şi ai companiilor naționale, așa cum apar acestea fie pe site-urile instituțiilor, fie pe cel al Agenției Naționale de Integritate.
 
În ediția de astăzi, prezentăm declarația de avere şi pe cea de interese ale lui Virgil-Cristian Senopol, având funcția de consilier județean, documente preluate de pe site-ul oficial al Consiliului Județean Constanța.
 
În ultima declarație de avere depusă pe data de 13.06.2024, acesta a menționat că deține un teren intravilan în localitatea Galicea, județul Vâlcea, cu o suprafață de 833 m2, dobândit în anul 2019 prin contract de vânzare cumpărare, cotă parte de 100%, al cărui titular este Ruana Florina Senopol.
 
La categoria „Clădiri”, Virgil-Cristian Senopol a menționat că deține 50%, împreună cu Ruana Florina Senopol (50%), dintr-un apartament cu o suprafață de 50m2, dobândit în 2023. De asemenea, consilierul județean a menționat că deține și 50% dintr-o casă de locuit în localitatea Galicea din județul Vâlcea, ce se întinde pe o suprafață de 170m2, pe care a construit-o în 2023.
 
La categoria „Bunuri mobile”, acesta a declarat un autoturism marca Suzuki fabricat în 2020, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare.
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, consilierul județean a menționat o indemnizație de 9.565 lei de la Consiliul Județean Constanța, dar și un venit de 14.897 lei, reprezentând salariul primit de la societatea Founds Management Solutions TMS SRL, județul Vâlcea.
 
Acesta a mai declarat și suma de 87.600 de lei, reprezentând indemnizația de creștere a copilului, încasată de către soția sa, precum și alocațiile copiilor de 3.072 lei, respectiv 8628 lei.

 
În cadrul declarației de interese, completată la data de 13.06.2024, Virgil-Cristian Senopol a mai declarat că este asociat la firmele Eurotrading Sea Coast SRL, cu 5 părți sociale în valoare de 50 de lei și la Founds Management Solutions TMS SRL, cu 10 părți sociale, în valoare de 200 de lei. Pe lângă calitatea de asociat, în cele două societăți, acesta figurează și ca administrator.
 
Virgil-Cristian Senopol a menționat că ocupă și funcția de vicepreședinte în cadrul Partidul Mișcarea Populară Constanța.
 
În secțiunea Documente pot fi consultate în integralitate declarațiile de avere și interese ale consilierului județean Virgil-Cristian Senopol.
 
Despre Eurotrading Sea Coast SRL
 

Societatea Eurotrading Sea Coast SRL a fost înființată în anul 2013, are sediul în orașul Năvodari, strada D4, nr. 20-22 și se ocupă de „Comerț cu ridicata al animalelor vii”. Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, Virgil Senopol (25%) este asociat cu Alexandra Senopol (25%) și cu Andrei-Răzvan Condurățeanu(50%). Conform aceleiași surse, firma este administrată de Virgil-Cristian Senopol.
 
Conform termene.ro, în anul fiscal 2023, societatea Eurotrading Sea Coast SRL nu a înregistrat o cifră de afaceri, profit sau pierderi și nici un număr mediu de angajați.
 
De numele consilierului județean se mai leagă și societatea Founds Management Solutions TMS SRL.
 
Despre Founds Management Solutions TMS SRL
 
Societatea Founds Management Solutions TMS SRL a fost înființată în anul 2022, are sediul în localitatea Cremenari, strada Cremenari, nr. 103, județul Vâlcea și se ocupă de „Transporturi rutiere de mărfuri”. Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, Virgil Senopol este asociat unic și  administrator, în cadrul societății.
 
Conform termene.ro, în anul fiscal 2023, societatea Eurotrading Sea Coast SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 110.721 lei și pierderi de 50.965 lei, cu un număr mediu de un angajat.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Virgil Cristian Senopol, consilier județean la Consiliul Județean Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii