Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:19 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Roxanei Isabela Mitan, director la Palatul Copiilor Constanța (DOCUMENT)

ro

30 Oct, 2024 18:50 1390 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese, ale Roxanei Isabela Mitan, având funcţia de Director la Palatul Copiilor Constanța.



 
În ultima declarație de avere, depusă pe 13.06.2024, a menționat că deţine un depozit bancar la Banca Transilvania deschis în anul 2016, cu un sold curent de 6.449,56 lei și fond de investiții la NN Pensii SAFPAP SA, deschis în anul 2015, cu o valoare de 62.332,73 lei.
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, a menţionat venituri din salarii, astfel: 91.846 lei de la Palatul Copiilor Constanța și din venituri din activități independente de 23.372 lei din Proiect Erasmus "Diversity Youth Manager".
 
În declarația de interese, a menționat calitatea de membru în cadrul Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar.
 
  
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale Roxanei Isabela Mitan.




Citește și:

Primăria a deliberatCâștigătorii finanțărilor proiectelor din domeniul cultural (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii