Declarații de avere Constanța Daniela Miroiu, parte din personalul care administrează/implementează proiecte la CJ Constanța are trei mașini și două case moștenite (DOCUMENTE)
Declarații de avere Constanța: Daniela Miroiu, parte din personalul care administrează/implementează proiecte
03 Sep, 2024 14:38
ZIUA de Constanta
1089
Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Danielei Miroiu, parte din personalul care administrează sau implementează programe ori proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare la Consiliul Județean Constanța documente preluate de pe site-ul oficial al Consiliului Județean Constanța.
În ultima declarație de avere, depusă pe 22.07.2024, la 30 de zile de la numire, a menționat că deţine un teren intravilan în Cumpăna, de 527 m2, dobândit în 2007 prin contract de vânzare-cumpărare, al căui titular este Miroiu împreună cu soțul.
Aceasta are și două case de locuit: una în Constanța, în suprafață de 130 m2, dobândită prin moştenire în 2021 și o alta în județul Dâmbovița, de 132 m2, dobândită tot prin moștenire.
Conform datelor înscrise în document, aceasta are trei mașini, după cum urmează: un Renault, o Skoda, o Toyota, toate dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare.
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, a menţionat venituri din salarii, astfel: 95.817 lei de la CJ Constanța și 66.513 lei salariul soțului de la RAJA Constanța.
Miroiu nu a declarat interese.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale Danielei Miroiu.
Citește și:
Declarații de avere ConstanțaAverea și interesele lui Alcea Livia Laurenția, șef serviciu la CJ Constanța (DOCUMENT)

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii