Declarații de avere Constanța Marcel Stoian, comisar la CJPC Constanța, deține patru autoturisme (DOCUMENTE)
Declarații de avere Constanța: Marcel Stoian, comisar la CJPC Constanța, deține patru autoturisme (DOCUMENTE)
19 Feb, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
410
Marime text



Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, 19 februarie 2025, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese (preluate de pe declaratii.integritate.eu) ale lui Marcel Stoian, comisar la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța din cadrul Comisariatului Regional Pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est Galați.
În declarația de avere completată pe 15 mai 2024, Marcel Stoian a menționat un teren intravilan, un apartament, o casă de locuit și patru autoturisme.
Terenul este în municipiul Constanța, are 2.420 metri pătrați, a fost dobândit în anul 2008, prin moștenire, fiind deținut de Marcel Stoian și Constantin Stoian (cotă parte - 50%).
Și apartamentul, și casa de locuit se află tot în municipiul Constanța. Apartamentul are 65 de metri pătrați și a fost dobândit în 2005, prin contract de vânzare - cumpărare, fiind deținut de Marcel Stoian și soția sa, Mihaela - Aurelia Stoian (cotă parte – 50%).
Marcel Stoian și Constantin Stoian dețin (cotă parte - 50%) și casa de locuit, care are 80 de metri pătrați și a fost moștenită în 2008.
Cele patru autoturisme declarate (dobândite prin contract de vânzare - cumpărare) sunt Volkswagen Passat (an de fabricație 2000), Opel Astra (an de fabricație 2005), Volkswagen Tiguan (an de fabricație 2014) și Volkswagen Passat (an de fabricație 2009).
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Marcel Stoian a menționat sume provenite din salarii și din pensii, astfel: din salarii - Marcel Stoian - 67.008 lei (de la Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est Galați); din pensii - Marcel Stoian - 91.200 lei (pensie de serviciu - Alte instituții), Mihaela - Aurelia Stoian - 67.200 lei (pensie de serviciu - Alte instituții).
Marcel Stoian nu a declarat interese în documentul completat pe 15 mai 2024.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Marcel Stoian.
Citește și:
Declarații de avere Constanța
Horia Constantinescu, de la CJPC Constanța, deține mai multe ceasuri de firmă (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii