Declarații de avere Constanța Marius - Horia Țuțuianu, deputat, averea și interesele (DOCUMENTE)
Declarații de avere Constanța: Marius - Horia Țuțuianu, deputat, averea și interesele (DOCUMENTE)
13 Sep, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1826
Marime text
• În declaraţia de avere completată pe 31 mai 2023, Marius - Horia Țuțuianu a înscris șase terenuri, două apartamente, două case de locuit, dar și două conturi bancare.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Marius - Horia Țuțuianu, deputat PSD de Constanța.
În cea mai nouă declarație de avere, completată pe 31 mai 2023, Marius - Horia Țuțuianu a înscris șase terenuri, două apartamente, două case de locuit, dar și două conturi bancare.
La cele șase terenuri, unul la Tuzla, în județul Constanța, restul la Somova, în județul Tulcea, toate fiind dobândite în 2023, prin contract de donație, proprietar (cu 100% cotă parte) este Marius - Horia Țuțuianu. Terenul de la Tuzla este agricol și are suprafața de 10.000 de metri pătrați, în timp ce terenurile de la Somova (intravilane) au fiecare câte 1.000 de metri pătrați.
Marius - Horia Țuțuianu este proprietar (cu 100% cotă parte) și la unul dintre apartamente (43 metri pătrați), din municipiul Constanța, care a fost dobândit în 2008, prin contract de vânzare - cumpărare. La cel de-al doilea apartament, aflat tot în Constanța, ca proprietar (cu 100% cotă parte) figurează soția deputatului, Adina Elena Țuțuianu. Apartamentul a fost achiziționat în 2006, prin contract de vânzare cumpărare și are 73 de metri pătrați.
Prima dintre cele două case de locuit, din municipiul Constanța, a fost dobândită în 2012, prin contract de vânzare cumpărare. Suprafața e de 220 de metri pătrați, iar soții Țuțuianu sunt coproprietari (cu 50% cotă parte).
Cea de-a doua casă de locuit, în suprafață de 242 de metri pătrați, este la Eforie Nord, în județul Constanța, și a fost achiziționată în 2020, prin contract de donație. Unul dintre coproprietari (cu 50% cotă parte) este Marius - Horia Țuțuianu.
Deputatul PSD de Constanța a înscris în declarația de avere și două conturi curente sau echivalente (inclusiv card), deschise în 2021 la Banca Transilvania. Unul are soldul / valoarea la zi de 70.0002 euro, iar celălalt e de 21.000 de lei.
Marius - Horia Țuțuianu a făcut mențiuni și la categoria „Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate, dacă valoarea de piaţă însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro“: acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale (la Transilvania Investments Alliance SA, în număr de 203.542, cu valoare totală la zi de 62.487 lei).
Totodată, în declarația de avere este înscrisă și o datorie, de 135.000 de lei, creditor fiind Constantin Tașu, suma fiind scadentă în anul 2023.
La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Marius - Horia Țuțuianu a declarat sume provenite din salarii și din cedarea folosinței bunurilor, astfel: 137.256 lei - salariu Marius - Horia Țuțuianu, de la Camera Deputaților; 28.344 lei - salariu Adina Elena Țuțuianu, de la Holding Hondor Stil SRL Agigea; câte 2.916 lei - alocațiile celor doi copii (de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța); cedarea folosinței bunurilor - 22.905 lei - Adina Elena Țuțuianu (chirii).
Ca interese, în documentul completat pe 25 mai 2023, deputatul PSD de Constanța a declarat calitățile de acționar la Transilvania Investments Alliance SA Brașov, cu 203.542 de acțiuni, în valoare totală de 62.487 lei, dar și de vicepreședinte Birou Permanent Județean la PSD Constanța.
Despre Transilvania Investments Alliance SA
Potrivit termene.ro, platformă consultată miercuri, 13 septembrie 2023, firma Transilvania Investments Alliance SA a fost înființată în anul 1993, adresa sediului social este în municipiul Brașov, iar obiectul de activitate este „Alte intermedieri financiare n.c.a.“.
Pachetul de acțiuni al Transilvania Investments Alliance SA este deținut 100% de Acționari Cf. Legii 55/1995.
În 2019, Transilvania Investments Alliance SA a raportat un număr mediu de salariați de 43.
Platforma termene.ro informează că Transilvania Investments Alliance SA nu are contracte câștigate - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP.
Despre Holding Hondor Stil SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată miercuri, 13 septembrie 2023, firma Holding Hondor Stil SRL a fost înființată în anul 1993, adresa sediului social este la Agigea, în județul Constanța, iar obiectul de activitate este „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale“.
În Holding Hondor Stil SRL asociat unic este Ilie Hondoreanu, care deține și calitatea de administrator. Acesta mai apare într-o firmă în funcțiune, Tapihon SRL Constanța, ca administrator.
În 2022, Holding Hondor Stil SRL a avut o cifră de afaceri de 6.903.458 lei, un profit de 1.319.426 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 18.
Platforma termene.ro informează că Holding Hondor Stil SRL are peste 80 de contracte câștigate - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP.
Declarații anterioare
În declarația de avere completată pe 7 iunie 2022, sunt menționate cele două case și cele două apartamente, dar și faptul că, pe 3 martie 2022, au fost vândute două terenuri intravilane (prin contract de vânzare cumpărare), către Dana - Adriana Stângă (cu 45.000 de euro) și Ionel Iordache (cu 67.000 de euro).
În același timp, au fost menționate cele două conturi curente la Banca Transilvania, cu sold / valoare la zi de 42.000 lei, respectiv 100.003 euro; cele 203.542 de acțiuni (cu valoare totală la zi de 55.974 lei) la Transilvania Investments Alliance SA, dar și datoria de 135.000 de lei către Constantin Tașu.
Veniturile familiei Țuțuianu din această declarație au cuprins sumele: salarii - 137.418 lei (Marius - Horia Țuțuianu, de la Camera Deputaților), 21.758 lei (Adina Elena Țuțuianu, de la Holding Hondor Stil SRL Agigea), 2.362 lei (Adina Elena Țuțuianu, de la Ferma Tasu SRL Mihai Viteazu); cele două alocații ale copiilor (în valoare de 2.568 lei fiecare, de la Agenția Județeană Pentru Plăți șii Inspecție Socială); venituri din cedarea folosinței bunurilor - 21.149 lei (Adina Elena Țuțuianu, din chirii).
Declarația de interese a fost completată tot pe 7 iunie 2022, fiind declarate calitățile de acționar la Transilvania Investments Alliance SA Brașov (cu 203.542 de acțiuni, în valoare totală de 55.974 lei), dar și de vicepreședinte Birou Permanent Județean la PSD Constanța.
Activitatea parlamentară
Fost președinte al Consiliului Județean Constanța (între iunie 2016 și septembrie 2020), Marius Horia Țuțuianu a fost ales deputat în circumscriptia electorala nr. 14 Constanța, data validării fiind 21 decembrie 2020.
Face parte din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, activând în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci (vicepreşedinte) și în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi (din decembrie 2021). Totodată, este supleant în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Deputatul PSD de Constanța figurează și în Grupul parlamentar de prietenie cu Arabia Saudită (preşedinte), în Grupul parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite (din aprilie 2023), în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Austria și în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Costa Rica (vicepreşedinte).
În ce privește activitatea parlamentară în cifre, deputatul PSD de Constanța a avut luări de cuvânt la 4 puncte de sumar (în 4 ședințe); 69 de propuneri legislative inițiate (dintre care 21 promulgate legi); șase moțiuni; întrebări și interpelări - una.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Marius – Horia Țuțuianu.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
Declarații de avere
Ce avere are deputatul Horia Țuțuianu, fostul președinte al CJC, vicepreședinte al PSD Constanța (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii