Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:50 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Constanța Mugurel Leonard Petcu, șeful Serviciului Protecția Mediului din Primăria Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

ro

14 Aug, 2024 17:00 945 Marime text
Primăria Municipiului Constanța. Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor și aleșilor locali, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Mugurel Leonard Petcu, șeful Serviciului Protecția Mediului din Primăria Municipiului Constanța.
 
În declarația de avere completată pe 21 mai 2024, Mugurel Leonard Petcu a menționat cote - părți din șase terenuri, dar și un apartament, o casă de locuit, un autoturism, un depozit bancar și un credit bancar.
 
Terenurile au fost dobândite între 2009 și 2021, prin contract de vânzare - cumpărare, și sunt: unul forestier (la Neagra Șarului, în județul Suceava, suprafața - 1.000 de metri pătrați), trei agricole (la Jurilovca, în județul Tulcea: 5.000 mp, 5.800 mp, 5.000 mp) și două intravilane (în municipiul Constanța, 407 mp și 800 mp).
 
În cinci dintre acestea, cota parte e de 50%, în respectivele terenuri Mugurel Leonard Petcu figurând alături de soția sa, Cornelia Maria Petcu, iar într-unul dintre cele două intravilane (ultimul dobândit, în 2021, cel cu suprafața de 800 de metri pătrați) cota parte e de 25%, Mugurel Leonard Petcu deținându-l alături de Gheorghe Ștefan, Nicoleta Ștefan și Cornelia Maria Petcu.
 
Și soția lui Mugurel Leonard Petcu, Cornelia Maria Petcu, lucrează în Primăria Municipiului Constanța, fiind șeful Serviciului Relații Internaționale, Comunicare și Turism.
 
Apartamentul și casa de locuit menționate în declarația de avere sunt în municipiul Constanța, soții Petcu fiind coproprietari la ambele, cu câte 50%. Apartamentul a fost dobândit în 2015, prin contract de vânzare - cumpărare, suprafața fiind de 35 mp. Familia Petcu deține casa de locuit (în suprafață de 80 de metri pătrați) din 2020, atunci când a fost construită.

   
Autoturismul este marca Volkswagen, an de fabricație 2014, fiind dobândit prin contract de vânzare - cumpărare.
 
Activul financiar, de tipul depozit bancar sau echivalente, a fost deschis în 2022, la Banca Transilvania, iar soldul / valoarea la zi e de 16.800 euro.
 
Creditul bancar (75.200 lei) a fost contractat în anul 2022, tot la Banca Transilvania, fiind scadent în anul 2027.  
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, au fost înscrise sume provenind din salarii și din activități agricole, astfel: venituri salariale - Mugurel Leonard Petcu (90.059 lei, de la Primăria Municipiului Constanța); Cornelia Maria Petcu (77.663 lei, de la Primăria Municipiului Constanța); venituri din activități agricole - Mugurel Leonard Petcu (1.900 lei, arendă terenuri agricole, la Jurilovca). 
 

În declarația de interese, completată tot pe 21 mai 2024, Mugurel Leonard Petcu a menționat calitatea de membru în Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică.

În 2022, a vândut un teren
 
În declarația de avere completată pe 15 mai 2023, în calitate de șef birou la Primăria Municipiului Constanța, Mugurel Leonard Petcu a înscris aceleași șase terenuri, un apartament, o casă de locuit, un autoturism, un depozit bancar și un credit bancar ca în declarația completată în 2024, datele coincizând.

Mugurel Leonard Petcu a menționat în schimb vânzarea unui teren agricol, pe 14 aprilie 2022, către Ștefăniță Octavian Baba și Ana Maria Baba, contra sumei de 24.800 euro.  

Veniturile anuale ale familiei Petcu au cuprins salariile celor doi soți, de la Primăria Constanța (92.477 lei - Mugurel Leonard Petcu, 78.696 lei - Cornelia Maria Petcu), plus venituri din activități agricole, în sumă de 2.100 lei (arendă terenuri agricole, la Jurilovca).  

Și declarația de interese, completată pe 15 mai 2023, conține, ca documentul completat în acest an, calitatea de membru în Sindicatul Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Mugurel Leonard Petcu.

Citește și:
 
Declarații de avere
Mugurel Leonard Petcu, șef birou la Primăria Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii