Declarații de avere Constanța Stelian Ion, deputat și președinte USR Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
Declarații de avere Constanța: Stelian Ion, deputat și președinte USR Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
10 Oct, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1009
Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, 10 octombrie 2024, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Stelian - Cristian Ion, deputat și președinte al USR Constanța.
Acesta a fost ales deputat în circumscriptia electorala nr. 14 Constanța pe listele Alianţei USR PLUS, fiind validat pe 21 decembrie 2020. Stelian - Cristian Ion a fost deputat și în legislatura 2016 - 2020.
În declarația de avere completată pe 15 iunie 2024, Stelian Ion a menționat un apartament, două autoturisme și cinci active financiare.
Apartamentul este în municipiul Constanța, are 80 de metri pătrați și a fost dobândit în 2023, prin contract de vânzare - cumpărare, fiind deținut, în cote părți egale (1 / 2), de Stelian Ion și de soția acestuia, Angelica Ion.
Cele două autoturisme sunt marca Volkswagen Tiguan, an de fabricație 2008, dobândit prin contract de vânzare - cumpărare, respectiv Volkswagen Sharan, an de fabricație 2014, la modul de dobândire a acestuia fiind menționat „altele“.
Stelian Ion a înscris în declarația de avere și vânzarea unui apartament, prin contract de vânzare - cumpărare, la 7 iulie 2023, către Dragoș Dănilă și Gabriela Dănilă, contra sumei de 78.000 de euro.
Cele cinci active financiare, de tipul „cont curent sau echivalente (inclusiv card)“, au fost deschise la Banca Transilvania, între 2014 și 2023, astfel: două în 2014 - cu sold / valoare la zi de 82.319 lei și 3.730 euro; două în 2022 - cu sold / valoare la zi de 140 lei și 0 lei; unul în 2023 - cu sold / valoare la zi de 0 euro.
Stelian Ion a făcut mențiuni și la categoria din declarația de avere „plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate, dacă valoarea de piață însumată a tuturor acestora depășește 5.000 de euro“, înscriind suma de 165.000 lei (împrumut acordat în nume personal, beneficiar de împrumut find Uniunea Salvați România).
Totodată, deputatul a declarat și primirea sumei de 100.000 lei - donație pentru campania electorală, din partea lui Crișan - Liviu Talpeș (București), suma fiind înscrisă la secțiunea „cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenționate față de valoarea de piață, din partea unor persoane, organizații, societăți comerciale, regii autonome, companii / societăți naționale sau instituții publice românești sau străine, inclusiv burse, credite, garanții, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depășește 500 de euro (se exceptează de la declarare cadourile și tratațiile uzuale primite din partea rudelor de gradul I și al II-lea)“.
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, Stelian Ion a menționat sume provenite din salarii și din alte surse, astfel: din salarii - 136.233 lei (Stelian Ion, de la Camera Deputaților), 800 lei (Angelica Ion, de la Grădinița cu PN Odyssey Kindergarten, Voluntari - FF seria IAP nr. 14 din 3 martie 2023); din alte surse (pentru cei doi copii) - 2.558 lei (alocație AJPS Constanța), respectiv 2.568 lei (AJPS Constanța).
Ca interese, Stelian Ion a declarat calitatea de asociat și vicepreședinte în Asociația Litigoras Constanța, calitatea de membru în Baroul Constanța, dar și calitatea de vicepreședinte, membru în Biroul Național și președinte la filiala Județeană Constanța în Uniunea Salvați România, declarația de interese fiind completată tot pe 15 iunie 2024.
Declarații anterioare
În declarația de avere completată pe 14 iunie 2023, Stelian Ion a menționat un apartament în municipiul Constanța (în suprafață de 67 de metri pătrați, dobândit în anul 2016, prin contract de vânzare - cumpărare, cu soții Ion având cotă parte 1 / 2), cele două autoturisme Volkswagen și cele cinci active financiare de tipul „cont curent sau echivalente (inclusiv card)“, deschise la Banca Transilvania, cu sold / valoare la zi astfel: cele deshise în 2014 - 170.181 lei și 1.167 euro; cele deschise în 2022 - 232 lei și 0 lei; cel din 2023 - 50.000 euro.
În declarația de avere a fost înscrisă și suma de 50.000 de euro, primită de Angelica Ion de la Florentina Mîniosu (Italia), ca „donație din partea mamei a prețului rezultat din vânzare apartament“.
La veniturile familiale anuale, Stelian Ion a înscris venitul său, din salariu (130.537 lei, de la Camera Deputaților), și venituri din alte surse (câte 2.568 lei, de la cei doi copii).
Interesele lui Stelian Ion au cuprins de asemenea calitățile de asociat și vicepreședinte în Asociația Litigoras Constanța, de membru în Baroul Constanța, și de vicepreședinte, membru în Biroul Național și președinte la filiala Județeană Constanța în Uniunea Salvați România, declarația de interese fiind completată pe 14 iunie 2023.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Stelian Ion.
Stelian Ion. Sursa foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
Averea deputatului Stelian Ion, fost candidat la Primăria Constanța și fost ministru al Justiției (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii