Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:22 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Deputatul Bogdan Bola a deschis un depozit de 250.000 de lei anul acesta. Avere și interese (DOCUMENTE)

ro

04 Sep, 2023 17:00 2025 Marime text
  • Bogdan Alexandru Bola este deputat la primul mandat, fiind ales în circumscripția electorală nr. 14 Constanța, pe listele PNL, la alegerile din 2020, iar până în noiembrie 2021 a făcut parte din Grupul parlamentar al PNL, ulterior fiind neafiliat.
  • Bogdan Bola este, începând cu luna iunie 2023, membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții.
  • În Secțiunea Document pot fi consultate declarațiile de avere și interese completate în iunie 2023 de către deputatul constănțean Bogdan Alexandru Bola.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale deputatului Bogdan Alexandru Bola, președinte Forța Dreptei Constanța.
 
Bogdan Alexandru Bola este deputat la primul mandat, fiind ales în circumscripția electorală nr. 14 Constanța, pe listele PNL, la alegerile din 2020, iar până în noiembrie 2021 a făcut parte din Grupul parlamentar al PNL, ulterior fiind neafiliat.
 
Deputatul este membru fondator al Partidului Forța Dreptei, membru în BPN al partidului și președinte Forța Dreptei Constanța.
 
Fost secretar al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic (până în martie 2022) și apoi membru până în iunie 2023, Bogdan Bola este începând cu luna iunie 2023 membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții.
 
Face parte din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Croația, cel cu Republica Slovenia, cel cu Regatul Maroc și cel cu Regatul Danemarcei.
 
Deputatul constănțean se evidențiază cu luări de cuvânt la opt puncte de sumar, în opt ședințe, dintre care șase declarații politice, cu 74 de declarații politice depuse în scris, cu 63 de propuneri legislative inițiate, dintre care cinci promulgate legi, cu 142 de întrebări și interpelări și șase moțiuni.
 
Are un birou parlamentar în comuna Crucea și unul în Constanța, pe strada I. Ghe. Duca, nr. 32.

 
Avocat definitiv suspendat în Baroul Tulcea (înscris în 2006, cu drept de concluzii la toate instanțele), Bogdan Bola și-a început activitatea politică în 1995, când s-a înscris în PNL Tineret – Junior League, în 2013 fiind președinte TNL Municipiul Constanța, iar în 2014 TNL Județul Constanța.
 
În 2014, a fost numit vicepreședinte PNL Municipiul Constanța, în 2015 este vicepreședintele TNL România, iar între 2017 și 2021 – secretar regional PNL România pe zona de Sud-Est. În prezent este președintele Forța Dreapta Constanța, partid fondat de Ludovic Orban.
 
Detalii complete despre evoluția averii deputatului Bogdan Alexandru Bola până în anul 2022 pot fi consultate în articolul
Declarații de avere
Deputatul constănțean Bogdan Bola deține mai multe terenuri în județul Constanța. Evoluția averii (DOCUMENTE)

 

 
Avere și interese 2023
 
La data de 14 iunie 2023, deputatul Bogdan Alexandru Bola a completat declarațiile de avere și interese potrivit cerințelor legislative în vigoare.
 
În declarația de interese din 2023 a notat calitatea de avocat definitiv suspendat în Baroul Tulcea și calitățile politice deținute în prezent, de membru fondator Partidul Forța Dreptei, membru în Biroul Politic Național al partidului și președinte Forța Dreptei Constanța.
 
Declarația de avere completată la aceeași dată cuprinde cele trei terenuri menționate în declarația din 2022 (unul agricol, de patru hectare, în comuna constănțeană 23 August, cumpărat în 2004 cu George Radu, unul intravilan, de 600 mp, în Techirghiol, cumpărat în 2009 și un al treilea cumpărat în 2021, tot în Techirghiol, intravilan, 600 mp).
 
În continuare, este notat apartamentul de 90 mp, în Constanța, cumpărat în 2013, iar la bunuri mobile este menționat autoturismul Opel Insigna fabricat în 2010.
 
Activele financiare menționate de deputatul de Constanța arată că acesta a deschis anul acesta un depozit bancar de 250.000 de lei, care se alătură celorlalte active financiare reprezentante de conturi curente sau echivalente (inclusiv card), în lei și euro: (64.441 de lei deschis în 2006; 7.000 de euro deschis în 2011 și 15.463 de lei deschis în 2019).
 
Activitatea parlamentară i-a asigurat deputatului un venit anual pe anul anterior de 131.898 de lei, iar soția sa, Andreea Bugescu Bola, medic rezident gastroenterolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, a realizat un venit anual de 44.144 de lei.
 
În calitate de asistent universitar doctorand la Universitatea Ovidius, Andreea Bugescu Bola a realizat un venit anual de 7.657 de lei, iar alți 7.500 de lei i-a obținut din dividende, ca asociat al SC Centru Service Aparatura SRL.
 
Despre SC Centru Service Aparatura SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 4 septembrie 2023, SC Centru Service Aparatura SRL a fost înființată în 2017, are sediul social în Constanța, pe strada Sg. Nicolae Grindeanu, nr. 41 și se ocupă de repararea echipamentelor electronice și optice.
 
Firma are un punct de lucru și pe strada Ioan Ursu, din Constanța.
 
Asociați sunt Constantin Bugescu (40%), Gabriela Tania Bugescu (30%) și Andreea Bugescu Bola (30%), toți trei fiind și administratorii societății.
 
Potrivit sursei citate, SC Centru Service Aparatura SRL Constanța figurează cu opt achiziții directe (Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, Ministerul Apărării – UM 02175 Constanța și Centrul Județean de Aparatură Medicală Constanța printre autoritățile contractante).
 
În 2022, societatea figurează cu 0 angajați, profit 1.765 de lei și cifra de afaceri peste 68.000 de lei.
 
În Secțiunea Document pot fi consultate declarațiile de avere și interese completate în iunie 2023 de către deputatul constănțean Bogdan Alexandru Bola.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Declarații de avere
Deputatul constănțean Bogdan Bola deține mai multe terenuri în județul Constanța. Evoluția averii (DOCUMENTE)

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii