Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Ionuț Văduva - șef Biroul Siguranță Bunuri Publice din Primăria Constanța (documente)

ro

03 Jun, 2021 00:00 3914 Marime text
  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Ionuț Văduva, șeful Biroului Siguranță Bunuri Publice, din Primăria Constanța.
  • În declarația de interese completată la data de 6 mai 2021, Ionuț Văduva a menționat că este membru al Sindicatului Liber al Salariaților din Administrația Publică, la fel ca în anii anterior.
  • În secțiunea „Documente“ puteți vizualiza declarațiile de avere și de interese ale lui Ionuț Văduva.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui Ionuț Văduva, șeful Biroului Siguranță Bunuri Publice, din Primăria Constanța.

În declarația de interese completată la data de 6 mai 2021, Ionuț Văduva a menționat că este membru al Sindicatului Liber al Salariaților din Administrația Publică, la fel ca în anii anterior.

În ce privește declarația de avere, documentul a fost completat la aceeași dată, respectiv 6 mai 2021.


Terenuri, apartamente și spații comerciale

Potrivit acestuia, șeful din Primăria Constanța deține, alături de soția sa Mirela Alina Văduva, trei terenuri intravilane în Constanța, dobândite în anii 2011 și 2017. Terenul dobândit în 2011 are o suprafață de 37,30 mp și a fost dobândit prin „moștenire cumpărare“, la fel ca un alt teren, de 400 mp, dobândit în 2017 în același mod. Cel de-al treilea teren din Constanța, în suprafață de 29 mp, a fost cumpărat de soții Văduva în anul 2017.

În continuare, Ionuț Văduva a menționat la aceeași categorie, a bunurilor imobile – terenuri, că deține și o cotă de 25% dintr-un teren agricol de 94.000 mp, situat în satul Viișoara, din comuna constănțeană Cobadin, suprafața fiind moștenită în anul 2012. Ceilalți titulari menționați la acest bun sunt Mihaela Stan și Traian Buștiuc.


Aceleași suprafețe sunt menționate și în declarația de avere din anul precedent.

La capitolul „clădiri“, șeful Biroului Siguranță Bunuri Publice a menționat două apartamente în Constanța și un spațiu comercial, toate deținute împreună cu soția sa.

Primul dintre apartamente, în suprafață de 64,44 mp, a fost dobândit în 2011, prin „moștenire cumpărare“, iar cel de-al doilea apartament, de 49,50 mp, a fost cumpărat în 2017.

Spațiul comercial are o suprafață de 130 mp și a fost dobândit de soții Văduva în anul 2017, prin „moștenire cumpărare“.



Autoturism vândut în 2021

Familia Văduva deține, de asemenea, trei autoturisme (Renault Megane, Fiat 500 și Volswagen Lupo), fabricate în anii 2013, 2011 și 2000, toate fiind cumpărate.

În declarația anterioară, șeful din primărie notase în proprietatea familiei patru autoturisme, respectiv un Nissan Qashqai, fabricat în 2012, Megane–ul fabricat în 2013, Volskwagen Lupo din 2000 și un Citroen C4, din 2007.

Totuși, în declarația dată în acest an, Ionuț Văduva a menționat faptul că a vândut Nissan-ul că Iulia Cristina Ciobanu, tranzacția fiind făcută în 2021, iar valoarea fiind de 34.847 de lei.

În ce privește datoriile, șeful Biroului Siguranță Bunuri Publice a precizat că are două credite contractate în 2017 și având termenul scadent în 2045, valoarea primului fiind de 175.000 de lei, iar a celui de-al doilea, de 161.000 de lei.


Veniturile realizate

Din drepturile salariale încasate de la Primăria Constanța, în declarația din 2021, Ionuț Văduva a menționat un venit anual încasat de 80.825 de lei (74.575 de lei în declarația anterioară), în timp ce soția sa a realizat un venit de 14.000 de lei, reprezentând profitul pentru PFA Văduva Mirela Alina (sumă neschimbată față de declarația anterioară).

Potrivit Confidas.ro, consultat la data de 2 iunie 2021, PFA-ul soției șefului din primărie a fost înființat în anul 2018, iar obiectul de activitate este reprezentat de „comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate“.

Pentru a reveni la veniturile realizate de Ionuț Văduva și menționate în declarația de avere din 2021, acesta a mai precizat și suma de 17.100 de lei, reprezentând „chirie“, venit neschimbat față de anul anterior.

În secțiunea „Documente“ puteți vizualiza declarațiile de avere și de interese ale lui Ionuț Văduva.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Declarații de avere:
Ionuț Rusu, viceprimarul Constanței (documente)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii