Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:59 19 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere și interese Cum a involuat averea primarului PNL al municipiului Mangalia, Radu Cristian (DOCUMENTE)

ro

18 Mar, 2025 17:00 284 Marime text
  • Potrivit declarației de avere, Cristian Radu nu deține bunuri imobile, în schimb are bijuterii și ceasuri în valoare de 53.000 de euro
  • La capitolul active financiare, edilul a declarat un cont curent la Banca Transilvania deschis în anul 2007, cu un sold/valoare la zi de 102.951 lei
  • Pentru ultimul an fiscal, Critian Radu a declarat venituri de 151.903 lei, reprezentând indemnizația de primar
  • În declarații de avere mai vechi, de pildă cea completată pe 14 iunie 2022, averea familiei primarului era una consistentă
  • Averea edilului a dispărut fie o dată cu partajarea bunurilor, fie după ce, DNA a început o anchetă și l-a trimis în judecată
 


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese a lui Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia de 12 ani completate pe 14 iunie 2024, la doar câteva zile după ce a câștigat al patrulea mandat de edil.
Potrivit declarației de avere, Cristian Radu nu deține bunuri imobile, în schimb are  bijuterii și ceasuri în valoare de 53.000 de euro.

La capitolul active financiare, edilul a declarat un cont curent la Banca Transilvania deschis în anul 2007, cu un sold/valoare la zi de 102.951 lei.
 
Pentru ultimul an fiscal, Critian Radu a declarat venituri de 151.903 lei, reprezentând indemnizația de primar.
 
 
În declarația de interese, Cristian Radu a menționat calitatea sa de acționar în cadrul SIF Muntenia SA – București dar și pe cea de președinte al PNL Mangalia.
 

Bate vântul prin avere edilului de la Mangalia

În declarația de avere depusă până la alegerile din 9 iunie 2024, figura și ¼ dintr-un teren agricol din localitatea Tuzla, dobândit în 2007, care astăzi nu se mai regăsește.

În declarații de avere mai vechi, de pildă cea completată pe 14 iunie 2022, averea familiei primarului era una consistentă.

Pe lângă terenul de la Tuzla, soția primarului moștenise din 2013 șase hectare în localitatea Albești -Constanța, 12,3 hectare în Limanu – Constanța,  927 de metri pătrați teren intravilan în Mangalia, 1,78 hectare intravilan în localitatea 23 August, o treime din 50.000 mp în 23 August, o pătrime din 48.000 mp teren agricol în Mangalia, 16% din 18392 metri pătrați în Mangalia, 275 metri pătrați intravilan în Constanța, 7000 metri pătrați în Albești – Constanța, alte două loturi.

Pe lângă terenurile agricole și intravilane situate în județul Constanța, în 2022 era menționată și o casă de vacantă, o casă de locuit și mai multe spații comerciale, dar și conturi curente la mai multe bănci. 


Averea edilului a dispărut fie o dată cu partajarea bunurilor, fie după ce, DNA a început o anchetă și l-a trimis în judecată.
Potrivit DNA, la data trimiterii în judecată, Cristian Radu a fost suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În Secțiunea „Documente" pot fi consultate declarațiile de avere și de interese ale lui Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia.
 
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Lovitură din partea ÎCCJ pentru Cristian Radu, primarul din Mangalia! Contestația edilului față de hotărârea de începere a procesului în care a fost chemat de DNA, respinsă
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii