Declarații de avere Tulcea Bogdan - Ioachim Bulete, guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, averea și interesele (DOCUMENTE)
Declarații de avere Tulcea: Bogdan - Ioachim Bulete, guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta
08 Jan, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
2135
Marime text
- Cea mai nouă declarație de avere a fost completată pe 14 decembrie 2023.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Bogdan - Ioachim Bulete, guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Acesta a fost numit în funcția de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării prin Decizia Primului Ministru nr. 487/ 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1077/28.XI.2023.
În cea mai nouă declarație de avere prezentă pe site-ul oficial al Agenției Naționale de Integritate, completată pe 14 decembrie 2023 (30 de zile de la numire), în calitate de guvernator al ARBDD, Bogdan - Ioachim Bulete a menționat trei terenuri, o casă de locuit, un autoturism, dar și un credit bancar.
Aflate în județul Tulcea, cele trei terenuri (dobândite prin contract de vânzare - cumpărare) sunt intravilane, Bogdan - Ioachim Bulete fiind proprietar la două dintre ele (situate în localitatea Mihail Kogălniceanu), iar soția sa, Georgiana Bulete, figurând ca proprietar la unul (aflat în satul Telița, comuna Frecăței). Terenurile de la Mihail Kogălniceanu au fost achiziționate în 2017, având suprafața de 931 metri pătrați, respectiv 941 metri pătrați. Terenul de la Telița are 4.482 metri pătrați și a fost dobândit în 2018.
Casa de locuit este la Telița, are suprafața de 150 de metri pătrați, a fost dobândită în 2018, prin contract de vânzare - cumpărare, iar proprietar este Georgiana Bulete.
Autoturismul este marca Ford, an de fabricație 2023, și a fost achiziționat prin contract de vânzare - cumpărare.
Creditul bancar, în valoare de 75.000 de lei, a fost contractat în anul 2023, la Unicredit Bank, și e scadent în 2028.
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, au fost înscrise sume din salarii, astfel: Bogdan - Ioachim Bulete - 86.703 lei (de la ARBDD Tulcea - consilier superior și exercitare șef serviciu), Georgiana Bulete - 9.600 lei (de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați - burse student FSIA) și 14.580 lei (de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială - alocații 5 copii).
Bogdan - Ioachim Bulete nu a declarat interese.
Declarații anterioare
În declarația de avere completată pe 30 mai 2023, în calitate de director executiv la ARBDD (funcția pe care a avut-o înainte de a deveni guvernator), Bogdan - Ioachim Bulete a declarat cele trei terenuri, casa de locuit (datele fiind identice cu cele din declarația completată pe 14 decembrie 2023), un autoturism (marca Mitsubishi, an de fabricație 2008, achiziționat prin contract de vânzare - cumpărare) și un credit bancar (în valoare de 30.000 de lei, contractat în anul 2019, la Banca Transilvania, și scadent în 2024).
Veniturile familiei Bulete au provenit tot din salarii, din aceleași trei surse, sumele fiind identice cu cele din declarația completată pe 14 decembrie 2023.
În declarația de avere completată pe 16 martie 2022, Bogdan - Ioachim Bulete a declarat cele trei terenuri, casa de locuit, autoturismul și creditul bancar ca în declarația completată pe 30 mai 2023.
Veniturile familiei Bulete au provenit tot din salarii, din aceleași trei surse, diferind doar sumele, astfel: Bogdan - Ioachim Bulete - 55.842 lei (de la ARBDD Tulcea - consilier superior și exercitare șef serviciu), Georgiana Bulete - 13.200 lei (de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați - burse student FSIA) și 12.695 lei (de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială - alocații 5 copii).
Bogdan - Ioachim Bulete nu a declarat interese nici în declarațiile completate pe 30 mai 2023 și 16 martie 2022.
A fost și director executiv la Direcția de Poliție Locală Tulcea
După cum se menționează în CV-ul prezent pe site-ul oficial al ARBDD, în afară de această instituție, Bogdan - Ioachim Bulete a mai activat, anterior, la Primăria Municipiului Tulcea, ca director executiv la Direcția de Poliție Locală Tulcea (2013 - 2016). La ARBDD, înainte de a fi numit guvernator, a mai activat ca director executiv - Direcția Administrare Patrimoniu, Educație Ecologică, Relații Internaționale, consilier superior - Compartiment Corp Control al Guvernatorului ARBDD, șef serviciu Comisariat Regional Sulina și șef serviciu Reglementare și Autorizare.
Absolvent al Colegiului „Henri Coandă“ Tulcea (1994 – 1998, specializarea informatică), Bogdan - Ioachim Bulete a urmat apoi, cu diplomă de licență, Facultatea de Informații - specializarea Psihosociologie a Universității Naționale de Informații din București (2000 - 2004), dar este și absolvent al unui program postuniversitar, Antreprenoriat și Inovare și Drept Antreprenorial la Academia de Studii Economice București (2012 - 2013).
De asemenea, guvernatorul ARBDD deține și o diplomă de inginer, specializarea Piscicultură și Acvacultură, după ce a urmat, între 2017 și 2021, cursurile Facultății de Știință și Ingineria Alimentelor a Universității Dunărea de Jos Galați. Bogdan - Ioachim Bulete are și un master, urmat la Galați, în perioada 2021 - 2023, în specializarea Știința și Ingineria Bioresurselor Acvatice la Facultatea de Știință și Ingineria Alimentelor.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese, dar și CV-ul lui Bogdan - Ioachim Bulete.
Sursa foto: Facebook (ARBDD - Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării)
Citește și:
Bogdan Ioachim Bulete, noul guvernator al ARBDD
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii