Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:35 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din averea directorului de dezvoltare al AIMK, Constantin Teodorescu - o Dacie, un Cielo, dar şi casă pe Valea Prahovei (documente)

ro

28 Oct, 2015 00:00 3426 Marime text


Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă averea directorului de dezvoltare al Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu“ (AIMK), Constantin Teodorescu.
 
Spre deosebire de colegii săi, Constantin Teodorescu, recent numit în funcţia de manager de dezvoltare, a strâns ceva mai multă avere. Astfel, el deţine două parcele de teren intravilan în Constanţa - una de 19,6 mp şi alta de 13 mp, din 1981, respectiv 2008. În judeţul Prahova, la Poiana Câmpina, a cumpărat alături de soţie, în 2005, un teren intravilan de 879 de metri pătraţi. În 2007, a achiziţionat o altă parcelă, de 986 de metri pătraţi, pe Valea Doftanei. În 2008, a moştenit 3/8 din ½ dintr-o moştenire, reprezentând 5.000 de metri pătraţi de teren agricol într-un sat din judeţul Brăila.
 
Şi la capitalul clădiri, directorul menţionează că are, din 1981, alături de soţie, un apartament de 51,8 mp, în Constanţa. În 2008, a moştenit 3/8 din ½ dintr-un apartament de 46,1 metri pătraţi în Constanţa, iar în 2010, a construit o casă de locuit de 217,3 mp, în comuna Valea Doftanei. Acesta mai are două autoturisme: o Dacia 1310, fabricată în 1987, şi un Cielo Executive, din 2003.
 
Nu în ultimul rând, directorul din cadrul AIMK are şi un credit de nevoi personale, de 59.000 de dolari, scadent în 2020. În anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, acesta a obţinut 41.445 de lei în calitate de membru al CA-ului SN AIMK SA, sumă pe care o menţionează şi în declaraţia de interese. La venituri se adaugă şi pensia soţiei, de 18.319 lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii