Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:53 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doina Lelia Burtoi, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

ro

08 Apr, 2023 16:12 1569 Marime text
  • Doina Lelia Burtoi este consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța.
  • În declaraţia de avere depusă în 2022, Doina Lelia Burtoi a înscris un teren, două apartamente și două autoturisme.
  • Ca interese, Doina Lelia Burtoi a menționat calitatea de membru în Sindicatul Albatros.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Doinei Lelia Burtoi, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța.
 
În declaraţia de avere completată pe 12 mai 2022, Doina Lelia Burtoi a menționat că, împreună cu familia, deține un teren intravilan, două apartamente și două autoturisme.
 
Potrivit documentului, terenul este în localitatea Topraisar din județul Constanța, are 768 de metri pătrați, a fost dobândit în 2021, prin contract de vânzare - cumpărare, iar coproprietari, cu 50% cotă parte, sunt Doina Lelia Burtoi și soțul ei, Cristian Burtoi.
 
Cele două apartamente sunt în municipiul Constanța. Unul a fost dobândit în 2020, prin contract de vânzare - cumpărare, are suprafața de 50 de metri pătrați, fiind deținut în coproprietate de soții Burtoi, cu 50% cotă parte.
 
Celălalt apartament, care are 55 de metri pătrați, a fost dobândit în 2021, prin moștenire, Doina Lelia Burtoi și Cornel Ionila fiind menționați în calitate de coproprietari, cotă parte - 3 / 8. 
 
Cele două autoturisme sunt marca „Peugeot 206“ (an de fabricație 2006) și „Skoda Octavia“ (2008). Primul a fost dobândit prin contract de vânzare - cumpărare, iar al doilea este moștenit, Doina Lelia Burtoi deținând o cotă-parte din acest bun.     
 

La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, consilierul de la APM Constanța a menționat sume din salarii și alocațiile copiilor, astfel: salarii - 46.298 lei (Doina Lelia Burtoi - de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța) și 73.640 lei (Cristian Burtoi - de la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Constanța); alocații - câte 2.539 lei (pentru fiecare dintre cei doi copii - de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța).  
 
 
Ca interese, Doina Lelia Burtoi a menționat calitatea de membru în Sindicatul „Albatros“.
 

Declarații anterioare

În declarația de avere completată pe 15 mai 2020 și înregistrată pe 18 mai 2020, în calitate de consilier principal la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, Doina Lelia Burtoi a menționat un autoturism, Peugeot 206 (an de fabricație 2006), dobândit prin cumpărare.
 
Veniturile anuale ale familiei Burtoi aferente acestei declarații au cuprins următoarele valori (moneda nefiind precizată): salarii - 37.318 - Doina Lelia Burtoi (de la APM Constanța), 66.683 (Cristian Burtoi – de  la AJFP Constanța); alocații pentru copii (2 X 1.536).
 
Ca interese, Doina Lelia Burtoi a înscris tot calitatea de membru în Sindicatul Albatros.

 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Doinei Lelia Burtoi.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța


Citește și:
 
Cătălin Chivu, șef birou la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii