Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Averea şefului Serviciului Costuri al Electrocentrale Constanţa, Mariana Ştefănescu (document)
Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură: Averea şefului Serviciului Costuri al Electrocentrale Constanţa,
18 Feb, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2323
Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului fiscal 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
Continuăm să vă prezentăm averile celor aflaţi la conducerea Electrocentrale Constanţa, societatea care produce apă caldă şi agent termic pentru constănţeni. Astăzi, vorbim despre averea şi interesele Marianei Ştefănescu, şeful Serviciului Costuri.
Un teren intravilan de 382 mp, dobândit în anul 2007, este bunul imobil care apare în declaraţia de avere completată în luna mai a anului 2015 de şefa Serviciului Costuri din cadrul Electrocentrale Constanţa. Aceasta nu deţine imobile, automobile sau bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro. Pe cardul de salariu, deschis în 2003, are un debit de 1.676,04 lei.
În ceea ce priveşte veniturile realizate, Mariana Ştefănescu a câştigat de la Electrocentrale Bucureşti, în anul 2014, suma de 63.707 lei, iar de la Electrocentrale Constanţa, 15.141 de lei. Din declaraţia de interese completată în luna mai a anului 2015, aflăm că Mariana Ştefănescu nu este asociată în nicio societate comercială.
În secţiunea „Documente“ sunt disponibile declaraţiile de avere şi de interese la care facem referire.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii