Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:02 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Constanța George Lupașcu, șef Serviciu Pregătire și Implementare Proiecte Europene din Primăria Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)

ro

15 Oct, 2023 17:00 1435 Marime text

 
  • În cea mai nouă declarație de avere prezentă pe site-ul oficial al Primăriei Constanța, George Lupașcu a menționat un apartament și un credit bancar.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale primarilor, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui George Lupașcu, șef Serviciu Pregătire și Implementare Proiecte Europene din Primăria Constanța.
 
În cea mai nouă declarație de avere prezentă pe site-ul oficial al Primăriei Constanța, completată pe 28 iulie 2023 (aferentă anului trecut), în calitate de „personal care administrează sau implementează programe ori proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare, la Primăria Municipiului Constanța“, George Lupașcu a menționat un apartament și un credit bancar.
 
În suprafață de 44 de metri pătrați, apartamentul este în municipiul Constanța, fiind dobândit în 2018, prin contract de vânzare - cumpărare, proprietar, cu 100% cotă parte, figurând în document George Lupașcu.
 
Creditul, în valoare de 184.707,16 lei, a fost contractat în anul 2018 la ING Bank, și este scadent în anul 2047.
 
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, a fost înscris salariul lui George Lupașcu, de la Primăria Constanța, în sumă de 87.427 lei (salariul care include majorarea salarială aferentă personalului nominalizat în echipe de proiecte finanțate din fonduri externe sau din fonduri bugetare).  
 
Declarația de interese a fost completată tot pe 28 iulie 2023, George Lupașcu menționând calitatea de membru în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanța și în Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Constanța.   

 
Declarații anterioare
 
În precedenta declarație de avere și de interese prezentă pe site-ul oficial al Primăriei Constanța, completată pe 23 martie 2022, în calitate de consilier în Primăria Constanța, au fost înscrise apartamentul și creditul bancar, iar la venituri a fost menționată suma de 85.725 lei (salariu consilier Primăria Constanța).
 
În ce privește interesele, din declarația completată la acceași dată, a fost precizată calitatea de membru în Sindicatul Liber al Salariaților din Administrația Publică Constanța.  
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale lui George Lupașcu.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Declarații de avere
Andreea Stan, director executiv adjunct la Direcția Logistică din Primăria Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii