Mariana Aprodu, șef serviciu la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
Mariana Aprodu, șef serviciu la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
09 May, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1478
Marime text
• Mariana Aprodu este șef serviciu la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
• În declaraţia de avere depusă în 2022, Mariana Aprodu a menționat trei terenuri, o casă de locuit și două autoturisme.
• Ca interese, Mariana Aprodu a declarat un contract de prestări servicii al soțului cu DSVSA Constanța.
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele parlamentarilor constănțeni, ale directorilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale Marianei Aprodu, șef serviciu la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
În declaraţia de avere completată pe 15 iunie 2022 și înregistrată în aceeași zi, Mariana Aprodu a menționat că, împreună cu familia, deține trei terenuri, o casă de locuit și două autoturisme.
Potrivit documentului, cele trei terenuri (unul agricol și două intravilane) și casa de locuit sunt în localitatea constănțeană Satu Nou. Terenul agricol a fost dobândit în anul 1990, are suprafața de 5.000 de metri pătrați, titular (cu 100% cotă parte) fiind Mariana Aprodu. La modul de dobândire este menționat „altele“, ca și în cazul unuia dintre terenurile intravilane, de 1.500 de metri pătrați, dobândit în 1998. Celălalt teren intravilan, care are 6.000 de metri pătrați, a fost dobândit în 2006, prin contract de vânzare - cumpărare. La cele două terenuri intravilane coproprietari (cu 50% cotă-parte) sunt Mariana Aprodu și soțul ei, Constantin Tudor.
Casa de locuit a fost dobândită în 1997, prin contract de vânzare - cumpărare, are suprafața de 190 de metri pătrați, iar Constantin Tudor și Mariana Aprodu sunt coproprietari (cu 50% cotă parte).
Autoturismele au fost dobândite prin contract de vânzare - cumpărare și sunt marca Daewoo Cielo (an de fabricație 2006), respectiv Opel Astra (an de fabricație 2018).
La secțiunea „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, șeful de serviciu de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a menționat suma de 213.804 lei, veniturile din activități independente ale soțului (servicii medicale sanitar veterinare, la Satu Nou).
Ca interese, Mariana Aprodu a menționat un contract de prestări servicii (prin licitație publică) al soțului, cu DSVSA Constanța. În valoare de 125.027 lei, contractul a fost încheiat pe 5 ianuarie 2022, având durata de 12 luni.
Declarații anterioare
În declarația de avere completată pe 12 mai 2021 și înregistrată o zi mai târziu, Mariana Aprodu (șef serviciu financiar, contabilitate și resurse umane la CMȘN Constanța) a menționat, ca și în declarația depusă în 2022, cele trei terenuri, casa de locuit și cele două autoturisme. La terenul agricol și la cel intravilan achiziționat în 1998 se precizează la modul de dobândire „Legea 18/1990“. În rest, datele de la bunurile imobile, clădiri și bunurile mobile sunt identice cu cele de la declarația din 2022.
Însă, în plus față de aceasta, este declarat un credit bancar la Cetelem, în valoare de 31.736 lei, contractat în anul 2018 și scadent în 2023.
Veniturile anuale ale Marianei Aprodu și ale soțului, aferente declarației depuse în 2021, au cuprins următoarele valori (moneda nefiind precizată): Mariana Aprodu - 49.805 (de la CMȘN), 8.400 (de la SC Apollo Ecoterm Medgidia); Constantin Tudor - 76.089 (servicii medicale sanitar veterinare, CMV dr. Tudor Constantin).
În declarația de interese, Mariana Aprodu a înscris calitatea ei de membru de sindicat și un alt contract de presări servicii al soțului (prin licitație), încheiat cu DSVSA Constanța pe 13 ianuarie 2020 (pe perioada de 12 luni), în valoare de 116.916 (monedă neprecizată).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale Marianei Aprodu.
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Citește și:
Monica Gurău, consilier la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, averea și interesele (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii