Oil Terminal SA, declarații de avere Marius Catrinoiu, șef Birou Investiții, deține un teren și trei locuințe (document)
Oil Terminal SA, declarații de avere: Marius Catrinoiu, șef Birou Investiții, deține un teren și trei locuințe
31 Dec, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3794
Marime text
Marius Catrinoiu, șef Birou Investiții în cadrul Oil Terminal SA, deține, potrivit declarației de avere completate în luna mai 2016, un teren agricol de 1,18 ha în Giroc, județul Timiș, cumpărat împreună cu soția, Doina Catrinoiu, în anul 2006. Cei doi soți dețin o casă de 191 mp, cumpărată în 2002, un apartament de 80 mp, dobândit prin schimb în anul 2006, și o casă de locuit de 240 mp, construită în anul 2009.
În aceeași declarație de avere, Marius Catrinoiu a menționat că deține un depozit bancar la OTP Bank, deschis în anul 2010, în care se află suma de 70.000 de lei, un cont deschis la BCR, în care se află 10.000 de euro, un depozit bancar la BCR, în care se află 200.000 de lei, și un alt cont deschis la BCR, în care se află 22.000 de lei.
La categoria plasamente, Marius Catrinoiu a declarat că a acordat un împrumut de 80.000 de euro către SC Timona SRL Constanța și deține titluri de stat, certificate sau obligațiuni în valoare de 80.000 de euro și 100.000 de dolari.
La categoria venituri obținute, Marius Catrinoiu a menționat salariul său de la Oil Terminal, de 63.712 lei, dar și veniturile obținute de soție - 53.279 de lei, salariu de la SCJU Constanța, 80.402 lei de la Universitatea „Ovidius“ Constanța și 357.587 de lei - venituri din activități independente.
Comparativ cu declarația depusă în 2016, în documentul completat în anul 2017, Marius Catrinoiu a menționat aceleași locuințe și terenul din județul Timiș.
Diferențe apar la sumele depuse în conturi. Astfel, în depozitul de la OTP Bank, Marius Catrinoiu a menționat că are suma de 270.000 de lei, în contul de la BCR are 10.140 de euro, în depozitul de la BCR are suma de 100.000 de lei, în alt cont de la BCR are suma de 30.000 de lei, iar într-un cont deschis la Banca Transilvania are 47.500 de lei.
Diferențe apar și la veniturile obținute. Astfel, conform declarației de avere, Mihai Catrinoiu a obținut un venit de 70.787 de lei de la Oil Terminal, în timp ce soția sa, Doina Catrinoiu, a avut încasări de 43.279 de lei de la SCJU Constanța, 69.753 de lei de la Universitatea „Ovidius“ și 205.705 lei reprezintă venituri din activități independente.
Atât în declarația de interese completată în 2016, cât și în cea completată în 2017, Marius Catrinoiu a menționat că face parte din Sindicatul Petrolistul.
În secțiunea „Documente“ puteți vizualiza declarațiile de avere și de interese ale șefului Biroului de Investiții al Oil Terminal, Marius Catrinoiu.
Aleșii locali, demnitarii, persoanele cu funcții de conducere și control, precum și funcționarii publici au obligația să își depună sau să își actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă averile și interesele demnitarilor și ale angajaților celor mai importante instituții publice din județul Constanța și ai companiilor naționale, așa cum apar acestea fie pe site-urile instituțiilor, fie pe cel al Agenției Naționale de Integritate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii