Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:12 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caravana GAUDEAMUS se apropie de Litoral

ro

08 Aug, 2013 12:51 1839 Marime text
În plin sezon estival, Radio România aduce cartea la malul mării.

Între 11 şi 15 august, toţi cei care doresc să se distreze altfel, sunt aşteptaţi pe faleza Radio Vacanţa din Mamaia, la cea de a cincea ediţie de vacanţă a Târgului de carte GAUDEAMUS.

Evenimentul, care încheie Caravana GAUDEAMUS 2013, este organizat de Radio România - echipa Gaudeamus şi Radio România Constanţa - Radio Vacanţa şi se înscrie în seria aniversară care marchează 85 de ani de radiofonie românească şi 20 de ani de la debutul Programului LECTURA – Târgurile GAUDEAMUS.

Organizat într-o formulă inedită, adaptată sezonului (soare şi vacanţă) şi locului (una dintre cele mai îndrăgite plaje de pe Litoralul românesc), Târgul GAUDEAMUS va avea câte o surpriză pentru toţi cei care îi vor trece pragul:

- mii de cărţi numai bune de luat la plajă, pentru toate vârstele şi gusturile, la preţuri potrivite pentru sezonul de reduceri;

- cele mai noi titluri, livrate direct pe plajă, pentru cei care nu mai au răbdare până ajung acasă;

- concursul Miss Lectura, adresat celor mai frumoase vizitatoare amatoare de lectură la malul mării;

- un program de vizitare accesibil tuturor, împătimiţi de plajă sau amatori de distracţii nocturne, târgul fiind deschis zilnic între orele 16.00 şi 23.00.


Timp de cinci zile, Poliţia GAUDEAMUS va patrula pe plaja din Mamaia şi îi va „amenda” pe toţi cei pe care îi va găsi citind, cu numeroase cadouri; „amenda” pentru lectura pe plajă va fi suportată de către organizatori, Radio România Constanţa - Radio Vacanţa şi echipa Gaudeamus.

Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii