Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:53 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Carpathian Garden” și „Happy End”, în acest weekend, la „Seri de teatru la Pontul Euxin”

ro

14 Aug, 2020 07:24 2612 Marime text
  • Turiștii și constănțenii sunt așteptați și în acest weekend, în zona Amfiteatru din Parcul Tăbăcărie, pentru a se bucura de „Seri de teatru la Pontul Euxin”, proiect aflat la a doua ediție. 
 
Dacă joi, publicul a fost invitat să constate „Cum se duce totul dracu'”, iar vineri, să vadă „Ce vine după”, spectacole cu Florin Frățilă și Ioana Chelmuș în distribuție, sâmbătă și duminică spectatorii de la Marea Neagră vor vedea alte două spectacole speciale: „Carpathian Garden”, de Radu Iacoban și „Happy End”, de Zsolt Poszgai.
 
„Carpathian Garden”, spectacolul programat sâmbătă, 15 august, de la ora 21.00, are la bază un text scris de Radu Iacoban, care semnează și regia, dar este, totodată, unul dintre actorii din distribuție, celălalt fiind Tudor Aaron Istodor.
 
Scenografia este semnată de Irina Moscu. 
 
„Carpathian Garden” înseamnă „80 de minute de format TV, transpuse scenic într-o comedie tăioasă”, în care Radu Iacoban și Tudor Istodor fac un adevărat tur de forță prezentând personaje contemporane de la prezentatori de ştiri și parcagii până la moguli de presă și politicieni. Spectacolul a fost premiat la festivalurile de teatru independent din țară, fiind considerat, printre altele, „Cel mai bun pamflet social” în cadrul Festivalului Naţional de Teatru Independent, ediţia a II-a. 
 
Duminică, 16 august, de la ora 21.00, constănțenii și turiștii sunt așteptați la „Happy End”, de Zsolt Poszgai, în regia lui Alexandru Bogdan, cu Tudor Aaron Istodor și Raluca Aprodu, în rolurile principale. 
 
Scenografia este realizată de Silvana Bratu.
 
Raluca Aprodu interpretează o femeie care la 30 de ani caută un bărbat cu care să-şi împartă viaţă, după ce se trezește deodată singură, pentru că bătrâna de care avusese grijă vreme de un deceniu a murit. Însă Făt-Frumosul la care visează ea, interpretat de Tudor Aaron Istodor, capătă mai multe înfățișări. Important este că povestea are final fericit. Durata spectacolului este de o oră și 20 minute. 
 

Intrarea este liberă cu respectarea tuturor măsurilor privind prevenirea răspândirii COVID-19. 
 
Accesul în spațiul destinat publicului se realizează cu jumătate de oră înainte de începerea spectacolului, adică de la ora 20.30.  
 
Întâlniri sub genericul „Seri de teatru la Pontul Euxin” se desfășoară, în fiecare weekend,  începând de la ora 21.00, în perioada 7 august-6 septembrie.
 
Proiectul „Seri de teatru la Pontul Euxin”, ediția a II-a, este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Valoarea totală a proiectului este de 333.500 lei. 
 
„Seri de teatru la Pontul Euxin” este un proiect de interes general, finanțat din fonduri nerambursabile. Manager de proiect este prof. univ. dr. Daniela Vitcu.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii