Centrul „Jean Constantin”, gazda unei serate culturale dedicate omagierii poetului naţional
Centrul „Jean Constantin”, gazda unei serate culturale dedicate omagierii poetului naţional
15 Jan, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4547
Marime text
Astăzi, la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, începând cu ora 16, va avea loc un eveniment ce va aduce în prim-plan activitatea, dar mai ales personalitatea complexă a marelui poet Mihai Eminescu, de la a cărui naştere se împlinesc 170 de ani.
La Serata Culturală Eminescu 170 şi-au anunţat participarea: conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan, prof.univ.dr. Octavian Dumitru Unc, prof. univ.dr. Vasile Sârbu. Vor recita şi prezenta eseuri actorii Dan Cojocaru şi Ana-Maria Ștefan, Alisa Kiviran (Rusia) şi Karl Magnus Moshuns (Norvegia) – voluntari în proiectul Cre-acting Yourself, finanţat prin corpul European de Solidaritate – Asociaţia pentru promovarea educaţiei creativ ecologice şi abilităţilor inovative. Elevii: Monica Mirea, Sorin Iftimiuc, Daria Elena Zamfir, Cosmin Teodor, Cristian Hercus.
În cadrul acestui eveniment, va fi lansată ediţia de colecţie a revistei „Datina”, dedicată împlinirii a 170 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Organizatori: Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”, în parteneriat cu Ateneul „Dobrogeţia” şi Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
Sursa foto: Facebook Centrul Jean Constantin
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii