Cityplex Încă de la lansarea oficială, „Grace de Monaco“ a stârnit nenumărate controverse

La data de 14 martie a acestui an, a avut loc lansarea oficială a filmului „Grace de Monaco“, chiar în deschiderea Festivalului de la Cannes. Publicul s-a împărţit imediat în două tabere: cea care a întâmpinat noua producţie a lui Olivier Dahan cu aplauze şi cea care a adus critici usturătoare. În cea de-a doua tabără îi întâlnim chiar şi pe prinţul Albert al II-lea de Monaco şi pe cele două surori ale sale, prinţesele Caroline şi Stephanie. Aceştia susţin că realizatorii au distorsionat veridicitatea poveştii. În replică, Nicole Kidman, actriţa principală, a declarat că filmul nu se doreşte a fi o biografie şi că a interpretat acest rol cu toată dragostea şi respectul pe care le poartă personajului. În consecinţă, începând cu 13 iunie, putem vedea şi în cinematografele din România filmul, care este doar „o ficţiune realizată după fapte reale“.

Dar dincolo de toate criticele şi aprecierile care au făcut furori în presa internaţională, precum şi în cea românească, filmul spune o poveste frumoasă. Iar eu despre asta vreau să vorbesc.
Acţiunea este plasată la începutul anilor 1960, în mijlocul unei crize în care Rainier al III-lea (Tim Roth), principele de Monaco, se afla în conflict cu oficialităţile Franţei, riscând să piardă autonomia fiscală a statului. În acelaşi timp, Grace Kelly (Nicole Kidman), prinţesa de Monaco, traversează o criză personală. În 1954, pe când avea doar 26 de ani, a renunţat la o carieră fulminantă şi promiţătoare în cinematografie, după ce câştigase deja un Oscar, şi s-a mutat în Monaco, pentru a deveni soţia cunoscutului Rainier al III-lea. I-a dăruit trei copii, un băiat şi două fete, dar, cu timpul, pentru acesta, problemele cu care se confrunta principatul s-au dovedit mai importante decât dragostea pentru familie. Astfel, în 1962, izbucnesc, concomitent, două conflicte care se şi alimentează reciproc. În timp ce relaţia dintre Rainier şi politicianul francez Charles de Gaulle devenea tot mai tensionată, Grace de Monaco primeşte de la cunoscutul regizor Alfred Hitchcock oferta de a reveni la Hollywood, pentru a juca rolul principal în „Marnie“. Simţind că nimic din ce-şi doreşte să realizeze aici nu este privit cu ochi buni, Grace nu poate refuza propunerea de a se întoarce la marea sa pasiune şi acceptă rolul, dar cu condiţia ca informaţia să fie făcută publică în momentul ieşirii din criză. Informaţia „scapă“ însă de sub cheia seifului, fiind acum folosită de francezi ca o armă împotriva soţului său.

În urma lungilor discuţii pe care le poartă cu confesorul său, părintele Tucker (Frank Langella), Grace hotărăşte că rolul vieţii sale este acela de prinţesă de Monaco, mamă şi soţie iubitoare. Merge, astfel, la un maestru de savoir-faire, unde repetă necontenit pentru acest rol. Când situaţia părea că a scăpat de sub control şi Rainier era convins că a pierdut tronul şi odată cu el toată puterea, Grace de Monaco reuşeşte, la Balul Crucii Roşii, după ce refuză în mod oficial rolul oferit de Hitchcock, să aducă pace chiar şi în gândurile celui mai înverşunat oponent al statului Monaco, de Gaulle. Îi salvează reputaţia iubitului ei soţ şi îi demască pe trădătorii familiei regale.

Puternica şi încăpăţânata Grace Kelly reuşeşte, prin dedicare desăvârşită şi prin eleganţa specifică, să răzbată în lumea opulentă, plină de strălucire, dar şi de falsitate, şi să rămână alături de familia sa.