Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:15 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imagini de la eveniment Evenimentul „Vinul.ro şi bucate dobrogene“, la Constanța. Concurs de vinuri dobrogene, expoziţii și degustări de produse tradiţionale (galerie foto)

ro

15 Jun, 2019 14:15 4273 Marime text
În perioada 14 - 16 iunie, Vinul.ro organizează la Constanţa, în incinta hotelului Ibis, evenimentul „Vinul.ro şi bucate dobrogene”, care va cuprinde un concurs de vinuri dobrogene (14 iunie, eveniment privat) şi două zile de expoziţii pentru public.

Accesul publicului este gratuit și permis în zilele de 15 și 16, iar cei prezenţi vor putea degusta vinuri locale şi produse tradiţionale din Dobrogea.
 
Evenimentul este unul complex şi se înscrie în seria de pregătiri pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a gastronomiei şi vinurilor din România, consfinţită prin Legea 79 / 2019 (prima duminică din luna octombrie, în fiecare an), şi îşi propune să concentreze atenţia opiniei publice din regiunea Dobrogei, ca şi din întreaga Românie, şi nu numai, asupra diversităţii şi bogăţiei acestui patrimoniu al regiunii. Vor expune produse agricole şi preparate specifice mici producători agricoli şi crame valoroase din zonă, iar reprezentanţi ai presei de profil sau generaliste vor reflecta acest eveniment la nivel naţional.

Astăzi are loc lansări de carte, show-uri culinare, proiecţii de film. Reprezentanţi ai unor crame valoroase vor spune - şi vor exemplifica prin degustare - povestea podgoriilor străvechiului tărâm al vinurilor dobrogene: Alira, Alcovin Măcin, Crama Histria, Domeniile Ostrov, Domeniul Bogdan, Via Viticola Sarica Niculiţel, Crama Delta Dunării.

Programul complet al evenimentului
 
Sâmbătă, 15 iunie, are loc activităţi deschise publicului larg, cu acces gratuit. Între orele 12.00 -18.00 este programată o expoziţie cu degustare de vinuri dobrogene şi bucate tradiţionale şi identitare, multietnice ale comunităţilor din Dobrogea. Tot sâmbătă se vor desfăşura următoarele evenimente: 12.00 - 12.30 - prezentare Dobrogea Grup şi degustare la stand; 12.30 - 13.00 - lansare de carte - Foodbloggers Guide into Romanian Treasures; 13.30 - 14.30 - conferinţă de presă şi anunţarea rezultatelor Concursului de vinuri dobrogene; 14.30 - 15.30 - show culinar Dobrogea Grup, susţinut de Carmen Paraschivescu, www.gardaculinara.ro; 15.30 - 16.00 - prezentare de produse naturale, de casă „Moş Iosif“; 16.00 - 18.00 - degustări şi prezentări vinuri & food.
 
Duminică, 16 iunie, se vor desfăşura diferite activităţi deschise publicului larg, cu acces gratuit. Între orele 12.00 - 16.00 va avea loc o expoziţie cu degustare de vinuri dobrogene şi bucate tradiţionale şi identitare, multietnice ale comunităţilor din Dobrogea. Între orele 12.00 şi 13.00 - prezentări şi degustări ale Asociaţiei Slow Food Dobrogea „Experienţe Dobrogene“ & „Ţăranii Dobrogeni“. Ulterior, între orele 13.00 şi 14.00, are loc Pairing food and wine - Asociere de produse gastronomice locale cu vinuri dobrogene,   trei vinuri recomandate pentru trei preparate culinare.
 
Prezintă Carmen Paraschivescu, blogger culinar www.GardaCulinara.ro şi somelier, şi Adriana Popescu, reprezentant Vinul.ro, somelier şi blogger de specialitate food & wine.


 
Proiecţia filmului documentar „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“
 
În cadrul evenimentului va avea loc proiecţia filmului documentar „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“ şi o expoziţie de cărţi despre gastronomie, vinuri şi istorie a gastronomiei tradiţionale româneşti (autori: Cezar Ioan, Cosmin Dragomir, Cătălin Mahu, Adriana Popescu). Lansat în deschiderea Sesiunii ştiinţifice internaţionale „Pontica 51“, organizată de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, primul film documentar dedicat unei personalităţi a Dobrogei, „Adrian V. Rădulescu - ctitorul“, finanţat de ZIUA de Constanţa, a fost realizat de Imago Studio. Prin acest demers, cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a propus să aducă în atenţia generaţiilor mai tinere proiecte atât în domeniul istoriei culturale dobrogene, cât şi al valorilor de patrimoniu, ca o invitaţie pentru preţuire a trecutului şi a oamenilor care trebuie să rămână în memoria culturală a tuturor.
 


Fotografii realizare de Gelu Strâmboaia


Citește și: Constanţa, 14-16 iunie Concurs de vinuri dobrogene, expoziţii, degustări şi produse tradiţionale, la evenimentul „Vinul.ro şi bucate dobrogene“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii