Librăria Cărtureşti, sesiune de autografe cu Nuami Dinescu

30 Jul, 2013 18:40
ZIUA de Constanta
2176
Marime text
Joi, 1 august, de la ora 15.30, editura Cartea de suflet şi Librăria Cărtureşti Constanţa organizează o întâlnire cu actriţa Nuami Dinescu, autoare a volumului-jurnal „Eu nu sunt Tanta”, pentru o sesiune de autografe.
Aceasta carte o prezintă pe Nuami Dinescu şi altfel decât o ştim cu toţii de la televizor. Ne invită să tragem cu ochiul prin cortină şi să pătrundem în culisele frumoasei, dar şi complicatei vieţi de actor şi om de televiziune. Ne îmbie să aflăm întâmplări şi vesele, şi amare, să citim povesţi cu miez, mărturisiri despre familie şi prieteni dragi, şi ne deschide sub priviri universul colorat al unei femei îndrăgostite neobosit de oameni, de animale, de copii, de meseria sa.
Nuami Dinescu a absolvit Facultatea de Teatru a Universitatii Hyperion. A jucat intai ca actor amator, apoi ca profesionist, pe scenele teatrelor din Craiova, Brasov, Resita si Ploiesti. A fost Ortansa din „Prostii sub clar de luna” de Teodor Mazilu, Katarina din „Imblanzirea scorpiei” de William Shakespeare, Veta din „O noapte furtunoasa” a lui I.L. Caragiale, dar si protagonista unor alte numeroase spectacole de teatru. In perioada 2001-2007 a intruchipat-o pe Tanta, personaj indragit al emisiunii „Teo”, rol care i-a adus celebritatea.
Fragment din volumul “Eu nu sunt Tanta”:
„Tanta s-a nascut asa, de azi pe maine, si a crescut frumos, de la o zi la alta, fara nici o interventie, fara nimic fortat, fara constrangeri. A fost un personaj care uneori facea ce nu puteam eu, care avea o sinceritate pe care eu nu-mi permiteam sa o am, care avea linistea sa puna intrebari care in gura altora ar fi fost lipsite de tact. M-am straduit ani de zile sa le explic celor care ma confundau cu ce vedeau la televizor ca nu sunt ce vad ei, ca eu nu sunt Tanta! Ea e mereu vesela si e haioasa, rade tot timpul, eu nu sunt asa...”
Marturisiri celebre:
„Emisiunea lui Teo a fost foarte reusita, iar Tanta, prin talentul ei, i-a «tinut spatele» excelent, de aceea acest personaj a intrat in constiinta publica. Dar Nuami Dinescu e o actrita de compozitie, poate juca orice tip de femeie puternica.”
Stela Popescu
Tanta mi-a fost draga pentru ca a stiut sa-si joace rolul discret, fara ostentatie. Am ras cu ea, m-a emotionat, m-a incurajat din priviri cand emotiile ma copleseau. Dar si mai draga imi este Nuami cea cu suflet mare ca marea, care emana blandete, bunatate, bucurie pentru lucrurile simple si frumoase ale vietii.
Ivan Patzaichin
Nuami e un om-paradox. Unul dintre cele mai frumoase paradoxuri. Pe cat de vulcanica si barbata e, la o adica, pe-atat de fragil ii e sufletul. Sub aparenta unei persoane relaxate, haioase si neconventionale e, de fapt, foarte usor de ranit. Dar stie sa-si linga ranile singura si sa se ridice ca sa continue sa traiasca. La fel ca animalutele pe care si eu, si ea le iubim atat de mult!
Cristina Topescu

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii