Concert cu scop caritabil Mircea Baniciu revine la Constanţa
Concert cu scop caritabil: Mircea Baniciu revine la Constanţa
06 Mar, 2015 12:35
ZIUA de Constanta
2211
Marime text
Săptămâna viitoare, Mircea Baniciu revine la Constanţa pentru a susţine un concert umanitar. Evenimentul este programat în localul El Comandante, joi, 19 martie, începând cu ora 21.00. Un bilet costă 30 de lei.
Concertul are ca scop strângerea de fonduri pentru dezvoltarea centrului Albatros, destinat copiilor cu autism şi alte tulburări asociate acestei boli, şi face parte din proiectul Music for Autism, început în 2012.
În anul 2004, Mircea Baniciu a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria B – „Muzică”, pentru contribuţiile deosebite în activitatea artistică şi culturală din ţara noastră, iar în 2008, artistul a lansat pe piaţă primul volum al colecţiei „Best of Mircea Baniciu“, numit „Eşarfa“, o colecţie a celor mai bune balade compuse şi interpretate de artist, printre care se numără melodiile „Eşarfă în dar“, „Dacă ai ghici“, „Scrisoare de bun rămas“, „Amintire“.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii