Neversea, în ochii publicului entuziasmat. Reflecţii pe marginea ineditului festival de la malul mării (galerie foto)
Neversea, în ochii publicului entuziasmat. Reflecţii pe marginea ineditului festival de la malul mării (galerie
11 Jul, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
7707
Marime text
O idee, o echipă implicată în spate şi foarte multă muncă pentru trei zile de festival, eveniment care a făcut istorie în lumea muzicii şi care a adunat zeci de mii de tineri din toată lumea, la Constanţa. În premieră la malul mării au fost clipe pline de trăiri intense, distracţie, mişcare şi entuziasm, pentru tinerii care şi-au făcut check in-ul la Neversea, un festival ce a declanşat interesul publicului de peste graniţe. Povestea Neversea 2017 a început vineri, 7 iulie, iar deschiderea oficială a evenimentului a fost marcată cu focuri de artificii şi multă veselie.
Numărul participanţilor a crescut progresiv de la o zi la alta: prima zi a reunit 47.000 de persoane entuziaste, nerăbdătoare să petreacă alături de artiştii preferaţi, cea de-a doua zi a adunat 52.000 de oameni în public, iar în ultima zi la festival s-au aflat peste 55.000 de mii de spectatori. Participanţii au avut ocazia să intre în lumea muzicii, să aleagă dintr-o serie diversă de genuri de melodii, care se auzeau concomitent pe şapte scene, pregătite special pentru iubitorii de sunet şi armonie.
Şi Florin Firănescu se declară încântat de spectacol. „Festivalurile de acest gen nu se limitează la a reflecta tematica muzicii româneşti, totul schimbându-se complet. Neversea conturează o imagine frumoasă a României, pe o scară internaţională“, a declarat acesta.
La rândul ei, Teodora Bălţatu ne-a dezvăluit că a venit la acest festival atât pentru artişti, cât şi pentru atmosferă. „Când aleg să vin la un festival, o fac în primul rând pentru artişti, iar în al doilea rând, pentru atmosferă. Cred că oamenii întreţin atmosfera, nu neapărat jocurile şi elementele de entertaining. Cred ca asta e cel mai important atunci când vin la un festival: să mă alătur oamenilor ca făcând parte dintr-o comunitate“, ne-a mărturisit Teodora Bălţatu, participantă, dar şi debutantă în viaţa de artist, la Festivalul Neversea.
Sam Feldt, DJ-ul cu cea mai vizualizată piesa a verii - „Summer on you“, a fost pentru prima dată în România, iar imediat după show a declarat că-şi doreşte să se reîntoarcă la Neversea.
Ella Eyre a cucerit deja inimile fanilor din România, iar artista britanică Rita Ora, care a urcat pentru prima dată pe o scenă în România, s-a declarat uimită de căldura publicului din România.
Legendarul Tiesto a adunat în faţa scenei principale, The Gateway, zeci de mii de fani, atât din ţară, cât şi din străinătate, iar Lost Frequencies şi Tujamo au făcut ca răsăritul la malul Mării Negre să fie unul plin de magie. Tujamo a declarat imediat după cele două ore de show, încheiate cu un răsărit superb la malul mării, că deja şi-a creat o legătură specială cu fanii din România şi că, în mai puţin de o lună, aşteaptă să îi revadă la Untold. „De fiecare dată când vin aici, mă gândesc că show-ul va ieşi bine, însă de fiecare dată când urc pe scenă, mi se depăşesc toate aşteptările şi mi se pare incredibilă legătura dintre mine şi fanii din România. De la backstage până la show, totul s-a îmbinat într-o armonie perfectă, şi nu poţi să-ţi doreşti ceva mai mult ca artist“, a declarat Tujamo. Show-urile lui Tujamo şi Danny Avila au putut fi urmărite live pe pagina de Facebook Neversea.
Pe scena principală a Festivalului Neversea au urcat în prima zi Sam Feldt, Ella Eyre, Rita Ora, Lost Frequencies, Danny Avila, Tiesto şi Tujamo. Pe celelalte scene au concertat alţi peste 30 de artişti, printre care Wilkinson, Zeds Dead, Sasha, Mazde, Soichi Terada şi mulţi alţii.
„Mă bucur enorm că sunt pe scenă încă de la prima ediţie a Festivalului Neversea. Sunt impresionat de fanii din România, care îmi depăşesc aşteptările de fiecare dată. Sunt extrem de fericit că fac parte din line-up-ul celor două mari festivaluri, Untold şi Neversea, festivaluri care cred eu că vor rămâne în istorie“, a declarat Afrojack.
Nici legendarul Fatboy Slim nu s-a lăsat mai prejos şi, timp de două ore, a dus muzica la un alt nivel. „Dumnezeul muzicii rave“, aşa cum este numit de fanii săi, s-a declarat impresionat de căldura cu care este primit de fiecare dată când vine în România. Melodiile „Take shelter“, „King“ şi „Desire“ au răsunat cu putere în momentul în care trupa britanică Years&Years a urcat pe scena principală a Festivalului Neversea, The Gateway.
Răsăritul celei de-a treia zi a fost acompaniat de DJ-ul olandez de muzică trance Ferry Corsten.
Pe scena principală a Festivalului Neversea au urcat în cea de-a doua zi Mike Perry, Delia, Bassjackers, Afrojack, Years&Years, Fatboy Slim, Ferry Corsten. Pe celelalte scene au concertat alţi peste 30 de artişti, printre care Rudimental DJ, Marc Romboy, Parra for Cuva, Rampue, Blondish şi mulţi alţii.
Peste 53.000 de mii de festivalişti au dansat pe plajă şi în cea de-a treia zi a Neversea. „Sunt pentru prima dată în România şi mi se pare uluitor cu câtă căldură am fost primit, iar publicul a fost incredibil. M-am simţit extraordinar pe scena Festivalului Neversea şi am rămas plăcut surprins de numărul mare de fani pe care îi am în România şi le promit că mă voi reîntoarce aici, de ce nu, poate la a doua ediţie a Festivalului Neversea“, a declarat, imediat după show, Jason Derulo.
Benny Benassi, KSHMR şi Nicky Romero i-au făcut pe cei peste 55.000 de fani să vibreze, iar focurile de artificii de la finalul celui mai mare festival de la malul Mării Negre i-au lăsat pe fani cu ochii inundaţi de lacrimi de fericire. Impresionat de publicul de la Neversea, Fedde Le Grand a rămas pe scenă cu mai bine de două ore peste programul stabilit iniţial, pentru a prinde alături de fani răsăritul la malul mării.
Neversea 2017 a însemnat în toate cele trei zile peste 153.000 de participanţi din ţară, dar şi din străinătate, care au asistat atât la concertele de la mainstage, cât şi de la celelalte scene ale festivalului. Astfel, încă de la prima ediţie, Neversea a reuşit să devină cel mai mare festival organizat pe plaja Mării Negre, dar şi al doilea festival din România ca număr de participanţi, după Untold.
LIVE VIDEO. A doua seară la Neversea. Cine urcă pe scena festivalului de pe plaja Modern (galerie foto + video)
Desfăşurare impresionantă de forţe din partea autorităţilor locale
A fost primul an în care oraşul Constanţa a găzduit un festival de amploare internaţională, pentru care s-au pregătit temeinic organizatorii şi autorităţile locale: Primăria Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, Poliţia Locală, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Regia Autonomă de Transport Constanţa (RATC).Numărul participanţilor a crescut progresiv de la o zi la alta: prima zi a reunit 47.000 de persoane entuziaste, nerăbdătoare să petreacă alături de artiştii preferaţi, cea de-a doua zi a adunat 52.000 de oameni în public, iar în ultima zi la festival s-au aflat peste 55.000 de mii de spectatori. Participanţii au avut ocazia să intre în lumea muzicii, să aleagă dintr-o serie diversă de genuri de melodii, care se auzeau concomitent pe şapte scene, pregătite special pentru iubitorii de sunet şi armonie.
„Distracţia a meritat!“
Participanţii la festival au rămas cu impresii plăcute despre acest eveniment şi spun că sunt gata să vină şi anul viitor. „Mă simt super, am încercat tot ce s-a putut pe aici, am trăit toate experienţele la maximum, îmi plac foarte mult artiştii“, a mărturisit Adina Gaciu, o tânără absorbită de atmosfera festivalului.Şi Florin Firănescu se declară încântat de spectacol. „Festivalurile de acest gen nu se limitează la a reflecta tematica muzicii româneşti, totul schimbându-se complet. Neversea conturează o imagine frumoasă a României, pe o scară internaţională“, a declarat acesta.
La rândul ei, Teodora Bălţatu ne-a dezvăluit că a venit la acest festival atât pentru artişti, cât şi pentru atmosferă. „Când aleg să vin la un festival, o fac în primul rând pentru artişti, iar în al doilea rând, pentru atmosferă. Cred că oamenii întreţin atmosfera, nu neapărat jocurile şi elementele de entertaining. Cred ca asta e cel mai important atunci când vin la un festival: să mă alătur oamenilor ca făcând parte dintr-o comunitate“, ne-a mărturisit Teodora Bălţatu, participantă, dar şi debutantă în viaţa de artist, la Festivalul Neversea.
Rita Ora, pentru prima dată pe o scenă din România
Prima zi a Festivalului Neversea 2017 a fost un real succes! Peste 47.000 de oameni au participat la evenimentele care au avut loc în perimetrul alocat, pe parcursul întregii zile. Artiştii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionaţi de numărul mare de fani, de scena principală, dar şi de Marea Neagră.Sam Feldt, DJ-ul cu cea mai vizualizată piesa a verii - „Summer on you“, a fost pentru prima dată în România, iar imediat după show a declarat că-şi doreşte să se reîntoarcă la Neversea.
Ella Eyre a cucerit deja inimile fanilor din România, iar artista britanică Rita Ora, care a urcat pentru prima dată pe o scenă în România, s-a declarat uimită de căldura publicului din România.
Legendarul Tiesto a adunat în faţa scenei principale, The Gateway, zeci de mii de fani, atât din ţară, cât şi din străinătate, iar Lost Frequencies şi Tujamo au făcut ca răsăritul la malul Mării Negre să fie unul plin de magie. Tujamo a declarat imediat după cele două ore de show, încheiate cu un răsărit superb la malul mării, că deja şi-a creat o legătură specială cu fanii din România şi că, în mai puţin de o lună, aşteaptă să îi revadă la Untold. „De fiecare dată când vin aici, mă gândesc că show-ul va ieşi bine, însă de fiecare dată când urc pe scenă, mi se depăşesc toate aşteptările şi mi se pare incredibilă legătura dintre mine şi fanii din România. De la backstage până la show, totul s-a îmbinat într-o armonie perfectă, şi nu poţi să-ţi doreşti ceva mai mult ca artist“, a declarat Tujamo. Show-urile lui Tujamo şi Danny Avila au putut fi urmărite live pe pagina de Facebook Neversea.
Pe scena principală a Festivalului Neversea au urcat în prima zi Sam Feldt, Ella Eyre, Rita Ora, Lost Frequencies, Danny Avila, Tiesto şi Tujamo. Pe celelalte scene au concertat alţi peste 30 de artişti, printre care Wilkinson, Zeds Dead, Sasha, Mazde, Soichi Terada şi mulţi alţii.
Afrojack a coborât în mijlocul zecilor de mii de fani!
Peste 53.000 de mii de fani din ţară şi din străinătate au participat la cea de-a doua zi a celui mai mare festival de pe malul Mării Negre, Neversea! Cuprins de energia pozitivă şi de explozia de fericire a zecilor de mii de fani, Afrojack, unul dintre cei mai buni DJ ai lumii, a coborât în mijlocul lor şi, mai mult decât atât, şi-a prelungit show-ul cu o jumătate de oră.„Mă bucur enorm că sunt pe scenă încă de la prima ediţie a Festivalului Neversea. Sunt impresionat de fanii din România, care îmi depăşesc aşteptările de fiecare dată. Sunt extrem de fericit că fac parte din line-up-ul celor două mari festivaluri, Untold şi Neversea, festivaluri care cred eu că vor rămâne în istorie“, a declarat Afrojack.
Nici legendarul Fatboy Slim nu s-a lăsat mai prejos şi, timp de două ore, a dus muzica la un alt nivel. „Dumnezeul muzicii rave“, aşa cum este numit de fanii săi, s-a declarat impresionat de căldura cu care este primit de fiecare dată când vine în România. Melodiile „Take shelter“, „King“ şi „Desire“ au răsunat cu putere în momentul în care trupa britanică Years&Years a urcat pe scena principală a Festivalului Neversea, The Gateway.
Răsăritul celei de-a treia zi a fost acompaniat de DJ-ul olandez de muzică trance Ferry Corsten.
Pe scena principală a Festivalului Neversea au urcat în cea de-a doua zi Mike Perry, Delia, Bassjackers, Afrojack, Years&Years, Fatboy Slim, Ferry Corsten. Pe celelalte scene au concertat alţi peste 30 de artişti, printre care Rudimental DJ, Marc Romboy, Parra for Cuva, Rampue, Blondish şi mulţi alţii.
Mii de tineri s-au distrat alături de mari artişti
Cea de-a treia zi a Festivalului Neversea i-a adus pe scenă pe doi dintre cei mai aşteptaţi artişti de publicul din România: Dua Lipa şi Jason Derulo. Ei au urcat pentru prima dată pe o scenă din România, la cel mai mare festival de la malul Mării Negre, Neversea. Jason Derulo a rămas uluit de numărul mare de fani pe care îi are în ţară şi a declarat că abia aşteaptă să se reîntoarcă aici.Peste 53.000 de mii de festivalişti au dansat pe plajă şi în cea de-a treia zi a Neversea. „Sunt pentru prima dată în România şi mi se pare uluitor cu câtă căldură am fost primit, iar publicul a fost incredibil. M-am simţit extraordinar pe scena Festivalului Neversea şi am rămas plăcut surprins de numărul mare de fani pe care îi am în România şi le promit că mă voi reîntoarce aici, de ce nu, poate la a doua ediţie a Festivalului Neversea“, a declarat, imediat după show, Jason Derulo.
Benny Benassi, KSHMR şi Nicky Romero i-au făcut pe cei peste 55.000 de fani să vibreze, iar focurile de artificii de la finalul celui mai mare festival de la malul Mării Negre i-au lăsat pe fani cu ochii inundaţi de lacrimi de fericire. Impresionat de publicul de la Neversea, Fedde Le Grand a rămas pe scenă cu mai bine de două ore peste programul stabilit iniţial, pentru a prinde alături de fani răsăritul la malul mării.
Neversea 2017 a însemnat în toate cele trei zile peste 153.000 de participanţi din ţară, dar şi din străinătate, care au asistat atât la concertele de la mainstage, cât şi de la celelalte scene ale festivalului. Astfel, încă de la prima ediţie, Neversea a reuşit să devină cel mai mare festival organizat pe plaja Mării Negre, dar şi al doilea festival din România ca număr de participanţi, după Untold.
Citeşte şi:
LIVE VIDEO. Ultima seară a festivalului Neversea se anunţă una incendiară. Mii de participanţi au ales să se distreze alături de marii artişti (galerie foto + video)LIVE VIDEO. A doua seară la Neversea. Cine urcă pe scena festivalului de pe plaja Modern (galerie foto + video)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii